Vanghelie către câţiva copii din Ferentari: Dacă ne supără ziariştii, îi batem!

de:
06 mai 2011
0 afișări
Vanghelie către câţiva copii din Ferentari: Dacă ne supără ziariştii, îi batem!

Vanghelie le-a explicat copiilor că oficialul PE a venit să îi ajute să schimbe ”puţin faţa cartierului” Ferentari. Pe principiul să se modifice, dar să nu se schimbe nimic, edilul local le-a spus micuţilor că vrea ca Ferentariul să rămână aşa pentru că sunt cei mai buni la bătaie, au cele mai frumoase fete. ”Să schimbăm puţin zona, un pic, să nu mai zică cei de la presă că, dacă vin aici pe la noi, rămân fără inel, da? Că nu e aşa. Când vin, le dăm cadou un inel sau un ceas numai pentru faptul că au trecut pe la noi prin cartirer, da? Şi dacă ne supără îi şi batem! Dar doar dacă ne supără!”, le-a spus Vanghelie, citat de Mediafax.

Primarul sectorului 5 a precizat că are nevoie sprijinul lui Swoboda pentru a obţine bani europeni şi că vrea ca administraţia locală pe care o conduce să fie inclusă în viitoarea strategie. Vanghelie l-a invitat pe Swoboda să discute despre noua strategie privind problematica romilor la nivel european. Edilul vrea să obţină astfel şi unul dintre proiectele importante pentru sectorul său.

Vanghelie i-a prezentat oficialului PE proiectele pe care le desfăşoară în privinţa romilor. Cei doi au vizitat grădiniţa de copii nr. 54 „Mihai Eminescu” de pe Calea Ferentari şi şcoala nr. 135 din prelungirea Ferentari, unde au vizitat sălile de clasă şi au vizionat, de asemenea, un mini-spectacol al copiilor. La finalul spectacolului, unul dintre copii i-a cerut lui Vanghelie un autograf. Edilul a scris un timp îndelungat, stârnind curiozitatea unui ziarist, care l-a întrebat dacă îi face temele copilului. „Oamenii inteligenţi au semnături complicate”, a replicat Vanghelie.

Cookies