Vanghelie ar vrea să cumpere Realitatea tv

de:
06 aug. 2013
1 Afișari
Vanghelie ar vrea să cumpere Realitatea tv

În weekend, primarul sectorului 5 s-a întâlnit, la Monaco, cu Elan Schwartzenberg, unde ar fi bătut palma pentru preluarea postului Realitatea TV, susține evz.ro.
La întâlnire a participat şi fostul primar general al Capitalei, Adriean Videanu. Tranzacţia priveşte transferul către Vanghelie al drepturilor de proprietate a bunurilor pe care Elan Schwartzenberg consideră că le mai are la postul TV.

Alianţa comercială dintre Videanu şi Vanghelie poate părea bizară, dar ea are la temelie un calcul electoral: alegerile locale din 2016, respectiv Primăria Capitalei. Informaţia a fost confirmată de surse credibile, apropiate de cei care au parafat tranzacţia.
De altfel, în ultima perioadă, Marian Vanghelie şi Adriean Videanu au fost văzuţi împreună la Monaco.

De cealaltă parte, Cozmin Gușă, acționar Realitatea media, susține că Realitatea tv nu va fi vândută către un politician. „Vreau să îi asigur pe toţi cei care ne privesc, fideli Realităţii TV, că niciodată, atât cât ne va sta în putinţă, această entitate media nu se va înstrăina către cineva din politica românească”, a declarat Cozmin Guşă, acţionar Realitatea Media, în cadrul emisiunii „Deschide lumea”.

„Este o informaţie pe care o aveam, legată de faptul că mai multe grupuri de afaceri din România sunt interesate de acest brand şi că, din nefericire, încearcă să discute preluarea pachetului majoritar de la Realitatea oameni care nu sunt în măsură să ofere. Noi când am spus că începem negocieri pentru vânzarea unui pachet minoritar sau majoritar, în funcţie de interlocutorul pe care îl avem, am exlclus orice partener român, mai ales unii situaţi în zona politică sau de influenţă politică. Şi atunci, de aici aceste demersuri ale unora, fie că ei se numesc Vanghelie, Videanu, Remus Truică, Dragnea sau cum s-or numi ei, către unul dintre foştii creditori ai Realităţii TV, respectiv Elan Schwartzenberg, membru „grupului de la Monaco”. De aici toată această tevatură. Eu vreau să îi asigur pe toţi cei care ne privesc, fideli Realităţii TV, că niciodată, atât cât ne va sta în putinţă, această entitate media nu se va înstrăina către cineva din politica românească implicat în vreun joc politic sau în vecinătatea unui om politic. Noi dorim un demers de succes, un demers de salvare al celui mai spectaculos şi credibil brand din România, aşa cum de altfel ne-am propus atunci când am preluat acest brand. Şi în niciun caz nu va fi vorba de vreun Vanghelie, de vreun Videanu, de vreun Băsescu, de vreun Ponta, de vreun Ghiţă sau de cine ştie cine altcineva din mass-media românească. Mai bine pierdem în continuare, şi pierdem, nu suntem pe profit în acest moment, decât să facem acest lucru care nu este convenabil nici pentru poziţia noastră pe piaţă, în mediul de business, şi nici pentru alţii”, a mai precizat Guşă.

Cookies