“Vânătoare de comori prin București”, descoperă minunății arhitecturale nemaivăzute. Dacă nu cunoști orașul, nu-l iubești, acesta e secretul” | INTERVIU

În “Vânătoare de comori prin București”, o carte tandră și fermecătoare, Silvia Colfescu a adunat cele mai spectaculoase podoabe ale Bucureștiului, aflate în văzul lumii, în vitrină, dar de puțini băgate în seamă.

“Vânătoare de comori” ne deschide un seif plin de diamante, de karate, culori, clarități și mărimi diferite, detalii mărunte sau impozante care înfrumusețează vechiul și noul București

Pagină după pagină, cu imagini și cuvinte ademenitoare, dar încărcate de informație precisă, “Vânătoare de comori prin București” (editura Vremea, 2025) ne dezvăluie un oraș pe cât de frumos, pe atât de ignorat.

Este orașul tuturor vârstelor de aur, al celor care, de-a lungul timpului, s-au învrednicit să-i dea strălucire, al tuturor stilurilor arhitecturale amestecate armonios, un creuzet care păstrează case cu fațade înflorite, palate dantelate, cariatide, console sculptate, medalioane cu portrete, frize pictate case – “felii de tort” în Centrul Vechi sau ruine pitorești.

Mai jos, interviu cu Silvia Colfescu, scriitoare, editor, ilustrator de carte și co-fondatoare a Editurii Vremea, instituția care-a publicat în ultimii 36 de ani cele mai solide și mai bune cărți dedicate Bucureștiului.

“Bucureștiul este o carte de povești destinată celor care știu să citească limba ei secretă”.

“Vânătoare de comori prin București” are și o hartă pentru toți cei care vor să afle cine au fost oamenii care au făcut ca Bucureștiul să dăinuie. Ea conține și un mic ghid de stiluri arhitecturale, dar și adrese folositoare care ajută cititorul să ajungă direct la comori.

Silvia Colfescu: Merită oare să căutăm aceste podoabe ale orașului? Da, pentru că ele ne vor duce spre cunoașterea lui, iar cunoașterea ne va ajuta să-l înțelegem, așa după cum după înțelegerea ne va face să-l iubim. Fără să înțelegi un oraș, este aproape imposibil să-l iubești.

Poate, până la apariția acestei cărți, câteva din micile gingășii urbane încă existente vor fi dispărut și doar amintirea lor va dăinui în aceste pagini. Dar sunt încredințată că o preumblare prin vechile sau mai noile cartiere, mai ales în blândul început de iunie, când tot orașul se scaldă în parfum amețitor de tei, sau în lumina de aur a toamnei, va lăsa în sufletul căutătorului de comori nu doar o amintire unică, ci și începutul unei povești de dragoste cu orașul.

B365: Cu ce fel de arme ar trebui să plecăm la vânătoare de comori în București? Ce ne trebuie?

Silvia Colfescu: Cine pleacă la vânătoare să se înzestreze cu ochi dispuși să vadă, nu cu ochi care se uită în pământ. Să se uite în toate părțile. Să privească în sus și să vadă. Pentru că ceea ce se întâmplă cu noi în ultima vreme este că nu suntem dispuși să vedem în afară, fiind preocupați mai mult de interiorul nostru.

De pildă, există o casă în piața Lahovari, care are la cornișă o friză pictată senzațională. Măsoară un metru și ceva lățime și înconjoară toată casa, cu motive de Renaștere văzute oarecum prin prisma Art-Nouveau. La etaj, casa are o pată de culoare extraordinară care nu este văzută. M-am dus acolo, am făcut fotografii și am început să mă uit la ea.

Au mai trecut vreo doi pe lângă mine și s-au uitat curioși la mine, o ființă care stătea în mijlocul străzii și se uita în sus cu privirea foarte atentă. S-au uitat și ei și au exclamat: “Aaaa”. Comoara se află pe str. Take Ionescu 29 iar splendoarea frizei atrage rar atenția bucureștenilor.

B365: Dumneavoastră aveați informația atunci când v-ați oprit în fața acestei case? Îi știați povestea? Pentru că altfel vezi ceea ce știi.

Silvia Colfescu: Da știam, dar mai întâi îți trebuie ochii ca să vezi, să aduni informația, pentru că ea nu vine de la sine. Poate sunt cărți în care ea există, dar e mai greu să o găsești, pe când ochii te ajută să vezi ceea ce este în jur.

Poți să vezi un copac splendid cu frunze aurii, un om frumos, un detaliu arhitectural, dar dacă ești concentrat numai asupra ta și nu te uiți în jur, nu descoperi nimic. Asta este nenorocirea: suntem concentrați asupra noastră, nu mai suntem dispuși să vedem ce ne înconjoară. Acesta este mesajul acestei cărți.

“Creierul face din lectură un exercițiu, așa cum face sportivul care exersează pentru a se perfecționa”

B365: Ce spuneți acum se leagă de ceva ce ați mai spus și anume că, în zilele noastre, creierul și-a pierdut funcția sa de baza, aceea de a fi folosit. Omenirea nu mai pune preț pe viața creierului, el primește mâncare gata mestecată.

Silvia Colfescu: Creierul și-a pierdut funcția de a fi curios și de a se bucura de lectură. Cititul ne deschide ușa către alte lumi, către activitatea creierului și este ca un exercițiu sportiv. Dacă nu-l faci, ești un om static, mort, apatic, lipsit de dinamism.

În schimb, cititul unei cărți, nu al unui rezumat pe internet, ce-ți dă? Îți dă, în primul rând, o tramă a cărții pe care ești tentat să o anticipezi. O urmărești iar cînd încerci să o anticipezi, creierul lucrează. Niciun sportiv, niciun muzician nu ar putea să ajungă la performanță fără exercițiu. Nimeni nu ar putea să facă ceva important, dacă nu ar avea baza exercițiului. Lectura obligă creierul să gândească înainte, să înțeleagă ceea ce citește. De aceea avem acum mulți analfabeți funcționali. Ei știu literele, dar nu mai sunt în stare să facă efortul de a înțelege fraza.

“Primarul Alexandru Donescu este una dintre cele mai nedreptățite persoane despre care pot vorbi în legătură cu Bucureștiul”

B365: Editura Vremea a fost înființată în 1990, dar istoria sa este mult mai lungă, a existat încă din perioada interbelică.

Silvia Colfescu: “Vremea” din perioada interbelică a dispărut când au venit la putere cei care nu au mai făcut posibilă existența ei. A fost înființată de fiii primarului Alexandru Donescu, care a fost un mare iubitor al Capitalei și căruia Bucureștiul îi datorează foarte mult.

Alexandru Donescu a isprăvit toate proiectele lăsate de primarul Dem. I. Dobrescu În timpul primariatului său s-a făcut Arcul de Triumf, varianta definitivă, s-a sistematizat parcul Herăstrău, s-a construit Muzeul Satului și planșeul peste Dâmbovița, s-a tăiat bulevardul 1848 de la Universitate la Dâmbovița.

Tot Alexandru Donescu a instituit “Luna Bucureștilor”, între 10 mai și 10 iunie, pentru ca acest oraș să fie perceput ca o capitală iubita. Alexandru Donescu a contribuit enorm la dezvoltarea Bucureștiului și acum nu există nici măcar un părculeț care să-i poarte numele, nu-l știe nimeni.

B365: Ați spus că “Bucureștiul este neiubit”, citându-l pe Andrei Pleșu. De ce credeți asta, de ce nu este iubit?

Silvia Colfescu: Nu știu de ce. Poate și din cauza faptului că sunt mulți bucureșteni de strânsură, veniți de curând în oraș sau de o generație sau două, fără educație, fără să aibă pe cineva care să le insufle dragostea pentru locul în care s-au născut sau locul în care stau.

B365: Totuși, văd ce se mișcă lucrurile, există numeroase și periodice tururi ghidate și multe alte evenimente la care participă mulți tineri care se simt bine în oraș.

Silvia Colfescu: Este adevărat, se face un efort particular, privat, dar nu este un efort oficial, din păcate. Și este puțin cât se face, nu este un efort care să fie de folos masei, este un folos punctual al unui grup de oameni. Sigur că există un interes pentru București, sunt oameni deștepți în orașul acesta, cred că suntem deja 3 milioane de locuitori.

B365: Știu că iubiți foarte mult Bucureștiul și aceasta se vede și se simte prin felul în care scrieți despre oraș. “Planeta București” este o serie de volume foarte căutate.

Silvia Colfescu: Planeta București are publicul despre care vorbeam. Există o parte din populație care înțelege că avem un oraș frumos, cu particularitățile și istoria lui. Bucureștiul este vechi, are peste 500 de ani, și nu este un oraș de doi bani, apărut alaltăieri. Nu, este un oraș cu istorie, cu oameni, cu drame enorme, este un oraș care merită să fie cunoscut și să stai în el.

Dacă nu-l iubești, dacă arunci gunoaie și scuipi pe stradă, îl murdărești și-l disprețuiești, ajungi să spui că este urât.

“Bucureștenii doresc din ce în ce mai mult, nu se mulțumesc să locuiască cum locuiau acum 100 de ani”

B365: Ați scris că “Bucureștiul se schimbă precum pielea, are o vocație a frumuseții, dar și a distrugerii”. Cum vedeți Bucureștiul acum?

Silvia Colfescu: Îl văd la fel. Bucureștiul are un destin, este destinul marilor orașe în care oamenii au idealuri și pretenții noi. Doresc confort, progres, civilizație. Chiar dacă nu conștientizează acest lucru, de fiecare dată când un om visează să-și facă o casă nouă, una mai mare, să-și cumpere ceva mai bun pentru casa aceea, el este de fapt promotorul progresului în confort și civilizație. Este o mișcare pe care nu o poți opri, este firească.

Tot ce este firesc e de neoprit, dar din această cauză se și pierde Bucureștiul istoric. Trebuie să ajungem la înțelepciunea de a alege cu competență ceea ce merită să fie păstrat, restaurat, respectat și ajutat să dăinuie ca să rămână generaților următoare, să știe de unde venim.

Nu se poate să dărâmi tot, să strici, și să faci totul nou, pentru că atunci îți pierzi istoria. Pierzi istoria, îți pierzi identitatea. Ți-ai pierdut identitatea, ești nimeni. Și această optică de a spune “noi suntem nimeni” este foarte răspândită și asta deoarece nu ne cunoaștem istoria.

B365: Dar “suveraniștii” de azi cred că suntem măreți, că noi am inventat totul, cum să fim nimeni?

Silvia Colfescu: Nenorocirea este că poți să fii incult complet și să înlocuiești studiul propriei tale istorii, cunoașterea ta, cu fantasmagoriile care îți trec pe la urechi. Le prinzi și din prostiile acestea faci ceva care înlocuiește adevărata istorie. Dacă este să ne cunoaștem, atunci să ne cunoaștem cu adevărat, nu să punem dacopatii și fantasmagorii în locul propriei noastre istorii.

B365: Din toate cărțile pe care le-ați publicat, îngrijit, și cred că ați avut ultimul cuvânt în tot ceea ce înseamnă mașinăria conceperii unei cărți, la care țineți cel mai mult?

Silvia Colfescu: La toate. Pentru mine, cărțile sunt copiii mei. Când ai copii, chiar dacă unii sunt mai deștepți decât ceilalți, îi iubești pe toți la fel.