ARHIVA B365

Valeriu Stoica se bate cu Primăria Capitalei pe 200 de milioane de euro

De la nişte drepturi de proprietate cumpărate cu câteva sute de mii de euro acum aproape un deceniu s-a ajuns la un caz de 200 mil. euro, scrie Ziarul Financiar. Dosarul Constanda a început pe vremea când Traian Băsescu era primarul Capitalei, fiind preluat de Videanu şi Oprescu.

Casa de avocatură Stoica & Asociaţii, condusă de Valeriu Stoica, fost ministru al justiţiei şi unul dintre cei mai puternici avocaţi pledanţi, a fost angajată de către Costică Constanda. El cere despăgubiri de 200 de milioane de euro de la Primăria Capitalei şi Consiliul Municipiului Bucureşti în contul afacerii Satul Francez – Bordei, care a început în urmă cu mai bine de şapte ani, de la nişte drepturi de proprietate cumpărate cu câteva sute de mii de euro.

Constanda a plătit deja 1,5 milioane de euro taxă de timbru pentru a se putea judeca şi cere despăgubiri de 200 de milioane de euro, până la ora actuală în acest proces început anul trecut derulându-se şapte înfăţişări.

La rândul lor, cosilierii generali au ales trei case de avocatură agreate pentru a-i reprezenta: George Iulian Stancov, Ştefan, Burecu şi Asociaţii, Olteanu şi Asociaţii. În funcţie de preţul cerut şi de experienţa profesională a acestora, reprezentanţii municipalităţii vor trebui să aleagă o singură firmă pentru a reprezenta Consiliul general în instanţă.

Valeriu Stoica este şi vicepreşedinte al partidului de guvernământ, PD-L, şi spune că el l-a mai reprezentat pe Costică Constanda în tranzacţia cu grupul elen Raptis Kavouras, prin care omul de afaceri a încercat să vândă o parte din Satul Francez şi de aceea este de datoria lui să continue şi în acest caz. „Eu sunt avocat, apăr interesele clienţilor”, a menţionat Stoica. Surse din piaţă spun că Stoica a avut discuţii şi cu reprezentanţii Consiliului Municipal pentru a-i reprezenta în acest caz, respectiv să fie împotriva lui Constanda.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button