Valeriu Nicolae: „În prostia mea, chiar am crezut că alegerile sunt pe bune!” Ce s-a schimbat dramatic de ieri până azi

Ieri, în a patra zi de la alegeri, Valeriu Nicolae se declara învins, într-o postare publică, pe pagina sa de Facebook. Dar să vedem ce s-a schimbat de ieri până azi și ce s-a întâmplat după contestații.
Azi dimineață, Valeriu Nicolae a revenit cu o postare pe pagina de Facebook în care declară că în urma contestațiilor se află la o distanță de „17 voturi de prag”.
Postarea lui Valeriu Nicolae
„Se fură la voturi un independent care e și țigan, Valeriu (Valerică) Ciolan. Deci se fură de la un țigan ciolan de cei care se bat pe ciolan. Unii mai guralivi de la partidul care e cu fără hoție în slogan îl acuză pe Valerică că de fapt el a furat de la ei voturi căci votanții lor (care sunt în general cei mai deștepți și mai buni cum spune tot partidul), au fost acum proști și nu au știut cu cine să voteze. Șefii ăi mari ai partidului cel bun, o parte dintre ei, prieteni (declarativ) ai țiganului se fac că plouă grav de tot și sunt foarte preocupați de albumul cel nou al lui Celine Dione.”
„Eu, în prostia mea, chiar am crezut că alegerile sunt pe bune”
Joi seară, Valeriu Nicolae a făcut o declarație despre alegeri și numărarea voturilor din București:
„Eu, în prostia mea, chiar am crezut că alegerile sunt pe bune si că numărătoarea se face așa cum trebuie în București. După ce am descoperit că 15 voturi au fost anulate aiurea tocmai ce am aflat că încă 8 au fost inregistrate aiurea. Trăim într-un banc foarte prost. Suntem la 23 de voturi de prag, cu șapte contestații rămase. Și astea căci echipa de voluntari a găsit anomalii și am avut tupeul să facem cerere de renumărare unde arăta ciudat. Netflix cu Ciolan.”