ESENTIALHUFFLIBERTATEAȘTIRI

Valeriu Nicolae, acum: „Urăsc cu spume să pierd. E doar vina mea că n-am intrat în Parlament”

31 de voturi. De doar 31 de voturi ar mai afi avut nevoie Valeriu Nicolae să devină primul parlamentar cu adevărat independent. L-au votat peste 16.000 de oameni, dar n-a fost de-ajuns.

Într-o postare publicată, în a patra zi de la alegeri, pe contul său de Facebook, Valeriu Nicolae se declară, practic, învins. Și scrie:

„E doar vina mea că nu am intrat în Parlament (șansele ca cele 8 contestații să fie admise sunt minime). Au lipsit 31 de voturi – au fost peste 16.300 de oameni care m-au votat. Îmi pare tare, tare rău pentru oamenii care au pus mult, mult suflet în campanie. Am făcut o campanie cinstită așa cum cred că ar trebui făcută o campanie. Urăsc să pierd.

Nu, nu e o chestie declarativă, urăsc cu spume să pierd. Dar am pierdut de multe sute de ori. De ceva ani încoace îmi dau seama că dacă pierd din cauza mea trebuie să fac tot posibilul să nu pierd degeaba și să învăț cât se poate din eșec pentru a evita să pierd în același fel.

Ce e bun în tot răul ăsta

În concluzie, este vina mea că nu am reușit să ajungem în Parlament. Puteam să fac lucrurile mai bine. Sigur că sunt o mulțime de chestii remarcabile în încercarea asta – faptul că am strâns cele mai multe voturi pentru un independent, că am reușit să-l spulberăm pe Gabriel Oprea (am luat de peste 22 de ori mai multe voturi) și să câștig mai multe voturi în București decât multe partide în toată țară, incluzând Partida Romilor, e tare.

Că am mai și scos într-un sector al Bucureștiului aproape la fel de multe voturi ca ProRomânia și PMP deși am avut zero prezență la televiziuni și cu un buget total sub 2000 de EUR e super. Dar tot am pierdut. La 31 de voturi. Dar o să fim mult, mult mai buni când o să încercăm data viitoare.  Acum avem căteva sute de cadouri de Crâciun de distribuit în Ferentari și satele din Argeș, încercăm să dezvoltăm Casa Bună în așa fel încât să acoperim și partea de angajare a copiilor care au devenit adulți și în ianuarie o să ne gândim și care sunt următorii pași pentru grupul #nutotei.

Și dacă aveți nevoie de un pic de energie, aici stihia de mama:

Mama lui Valeriu Nicolae (Sursa foto: Valeriu Nicolae, Facebook)

Valeriu Nicolae a candidat independet pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare 2020.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button