BAZAR

Valentine’s Day – ciocolată şi excursii

Ofertele lansate de agenţiile de turism în 2011 pentru Valentine’s Day se concentrează pe destinaţiile din străinatate, iar dintre destinaţiile din România cele mai căutate sunt  Valea Prahovei, Poiana Braşov şi pensiunile din Bran – Moeciu.

Duratele sunt şi de  2-3 nopţi, pentru cei care îşi pot permite să depaşească week-end-ul 12-13 februarie. Deşi preţurile nu scad cu această ocazie, ofertele sunt atractive pentru că au mai multe servicii incluse decât în mod normal.

Train Bădulescu, consultant turistic la Travel Advisor Media, spune că în ţară ofertele sunt de 1-3 nopţi în zona Valea Prahovei şi în Bran – Moeciu, la pensiunile rurale, pentru cei care vor liniste. O destianţie ceva mai ieşită din comun pentru această perioadă este litoralul românesc. De exemplu, pe litoralul, un hotel de 4 stele vinde un pachet all inclusive care include masaj, spa şi o cina romantică, totul la 1200 de lei de persoana. Sunt oferte şi pentru litoralul bulgăresc dar şi pentru staţiunile montane de acolo pentru cei care merg la schi.

Totuşi cele mai căutate sunt destinaţiile externe. Pe lângă marile captilale, cum sunt Viena, Paris, Roma sau Berlin, mai sunt oferite şi oraşele romantice: Veneţia, Verona şi Florenţa. La Viena, de exemplu, un cuplu poate sa meargă cu 3-400 de euro, cazare şi transport. O alta destinaţie, ceva mai ieftină, este Budapesta. Zborul si cazarea au preţuri cuprinse între 245 si 300 de euro.

Exista chiar si un mini-circuit pentru cei care se plictisesc dacă stau într-un singur loc: Bucureşti – Viena – Budapesta (cu autocarul) si retur. La Roma, 4 nopţi de Valentine’s Day costă 345 de euro, cu avionul inclus, dar plecarea este în 11 februarie.

Deasemenea, magazinele de bijuterii speră la vânzări crescute în această perioadă, aşa că s-au pregătit.

Pentru cei cu portofele mai goale şi care se îndreaptă către un cadou dulce sunt în această perioadă oferte speciale în magazine şi chiar targuri şi evenimente de Valentine‘s Day. Cel mai cunoscut este Valentine‘s Day Fair, care este deschis la Galeriile Dalles, între 09 şi 14 februarie 2011, între orele 10:00 şi 20:00. Intrarea este liberă. Altul este targul de cadouri „Amore Love Iubire”, deschis între 07 şi 14 februarie 2011 în Pasajul Intercontinental.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button