ESENTIAL

Vaccinul pentru copiii peste 5 ani ar putea fi autorizat săptămâna aceasta. Valeriu Gheorghiță oferă informații despre dozaj și cabinete

Vaccinul pentru copiii peste 5 ani ar putea fi autorizat în această săptămână, pe 25 noiembrie 2021, iar administrarea ar fi aprobată de Comisia Europeană pe 26 noiembrie, anunță Valeriu Gheorghiță.

Vaccinul pentru copiii peste 5 ani ar putea fi autorizat săptămâna aceasta. Valeriu Gheorghiță oferă informații despre dozaj și cabinetele de vaccinare, dar și despre centrele unde vor putea fi vaccinați cei mici.

Vaccinul pentru copiii peste 5 ani ar putea fi autorizat săptămâna aceasta

Șeful Comitetului Național pentru vaccinare a anunțat marți, 23 noiembrie, că vaccinul pentru copiii între 5 și 11 ani ar urma să fie autorizat săptămâna aceasta. De asemenea, Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre o situație preliminară a centrelor de vaccinare. Astfel, s-au identificat aproximativ 45 de cabinete de vaccinare în unitățile sanitare și alte 135 în centrele de vaccinare unde se folosește vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.

„Aceste situaţii vor fi în dinamică şi pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinete, o vom comunica”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, citat de Agerpres.

Agenția Europeană a Medicamentului va face recomandarea de autorizare săptămâna aceasta, pe 25 noiembrie 2021. Pe 26 noiembrie ar urma ca vaccinul Pfizer pentru administrarea grupei de vârstă 5 – 11 ani să fie autorizat de Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și: Vaccinare obligatorie și în România, după modelul Austriei? Ce răspunde Raed Arafat

Valeriu Gheorghiță crede că, la mijlocul lunii decembrie, vaccinul produs de compania farmaceutică Moderna ar urma să primească recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă între 6 și 11 ani.

Valeriu Gheorghiță oferă informații despre dozaj și cabinete

Dozajul pentru copiii de peste 5 ani. Pentru categoria de vârstă 5-11 ani, vor fi administrate 10 micrograme de ser, cu două doze, la interval de 21 de zile. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat că vor fi flacoane cu 10 doze care au stabilitate la temperatura de 2 grade Celsius, vreme de 10 săptămâni.

Vor exista 3 posibilități de vaccinare:

  • în cabinetele organizate în centrele de vaccinare adresate populației generale,
  • în centrele de vaccinare aflate în unitățile sanitare,
  • în cabinetele medicilor de familie.

Te-ar mai putea interesa și: Relaxare mascată. Ce restricții rămân în vigoare după decizia CNSU. Nunțile și botezurile interzise, parada de 1 decembrie permisă

Vaccinarea depinde și va începe în momentul în care vor fi livrate dozele, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea pentru grupa de vârstă 5-11 ani va fi semnalată și în platforma online.

„Probabil că vom asocia către fiecare centru, pe hartă, un icon care să identifice această posibilitate, de administrare la copii, şi, de asemenea, centrul în sine va fi redenumit astfel încât pentru populaţie să fie uşor de identificat şi de efectuat programarea”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button