Vaccinarea obligatorie în România – este sau nu este luată în calcul? Ce spun ministrul Sănătății și președintele PSD

02 dec. 2021
440 afișări
Vaccinarea obligatorie în România - este sau nu este luată în calcul? Ce spun ministrul Sănătății și președintele PSD
Vaccinarea obligatorie în România - este sau nu este luată în calcul? Ce spun ministrul Sănătății și președintele PSD

Cu mai puțin de două săptămâni în urmă, Austria a devenit prima țară din Europa unde vaccinarea anti-COVID este obligatorie. Între timp, elvețienii au votat “DA” la un referendum pe aceeași temă. În România, în dezbaterea Senatului o lege care stabilește vaccinarea obligatorie la muncă, dar s-a împotmolit.

Vaccinarea obligatorie redevine temă importantă de dezbatere după ce președinta Comisie Europene a declarată că e oportună o dezbatere europeană pe această temă.

Vaccinarea obligatorie – ce spune ministrul Sănătății din România

Întrebat în legătură cu poziția Guvernului privind vaccinarea obligatorie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că preferă convingerea, nu constrângerea oamenilor.

Vaccinarea obligatorie în România - este sau nu este luată în calcul? Ce spun ministrul Sănătății și președintele PSD
Alexandru Rafila: Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar

„Prefer să conving oamenii decât să îi constrâng şi cred că ăsta va fi până la urmă şi poziţia Guvernului României în ceea ce priveşte politica de vaccinare”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar

„În ceea ce priveşte propunerea de discuţie pe care a făcut-o şefa Comisiei Europene, (…) ar trebui să fim puţin mai rezervaţi, pentru că vaccinarea trebuie să fie un act voluntar – tot timpul, toată lumea a spus acest lucru – şi atunci e greu să vii într-o astfel de situaţie şi să spui că, de fapt, nu e voluntară şi devine obligatorie.(…) Noi ar trebui să convingem oamenii de utilitatea vaccinării oferindu-le absolut toate informaţiile pe care ei le solicită sau de care au nevoie ca să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila crede că, în România, există o sensibilitate crescută faţă de subiectul vaccinării obligatorii, motiv pentru care e mult mai important ca oamenlior să li se explice clar beneficiile vaccinării și, astfel, să fie convinși și nu constrânși.

Cum vede vaccinarea obligatorie șeful celui mai mare partid parlamentar

Vaccinarea obligatorie în România - este sau nu este luată în calcul? Ce spun ministrul Sănătății și președintele PSD
Marcel Ciolacu: Exclus să susțin vreodată vaccinarea obligatorie

Marcel Ciolacu, președintele PSD – partidul cu cei mai mulți parlamentari în Cameră și Senat – declară că este exclus ca el să susțină vreodată  vaccinarea obligatorie. 

Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. (…) Urmăriţi aşa, din activitatea politică, când am spus ceva şi am încălcat acel lucru. Preşedinta Comisiei (Europene – n.r.) are dreptul la opinie. Eu am trăit sub comunism. Toate lucrurile se impuneau. Cred, în continuare şi cu convingere, că nu trebuie impusă vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă”, a declarat Ciolacu, citat de Agerpres.

Marcel Ciolacu a mai declarat că el, personal, s-a vaccinat anti-COVID-19 și cu așa-numita doză booster şi a amintit că a pledat pentru restricţii pentru cei nevaccinaţi.

Eu m-am vaccinat de trei ori. Mă uit în fiecare seară să văd dacă am solzi, coadă sau degete mai lungi. Nu, nu s-a întâmplat. Sunt la fel de sănătos. Cu adevărat cel care nu se vaccinează trebuie să respecte şi dreptul meu la viaţă. El va avea mai multe lucruri de respectat decât mine care m-am vaccinat”, a mai 

Declarațiile lui Alexandru Rafila și Marcel Ciolacu vin după ce, ieri, pe 1 decembrie, preşedinta Comisiei Europene CE, Ursula von der Leyen, a declarat ieri  este nevoie de o dezbatere europeană despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19.

″Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată”, a spus  Von der Leyen.

Dar Von de Leywn  a subliniat că e vorba despre o opinie personală a sa, ăn condițiile în care competenţele în materie de sănătate în UE aparţin exclusiv statelor membre.

Cookies