Bună dimineața, dragi cititori, iată că ne aflăm pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile locale, etapă pe care o vom numi Delirul Frenetic sau D.F., cum o veți regăsi mai jos în prezentul text.
În această etapă D.F., candidații care nu sunt la ora actuală în funcția de primar (sau sunt, dar la altă primărie decât ar dori), sprijiniți de actualii primari de sector sau, după posibilități, de miniștri, promovează idei și soluții mărețe pentru capitala țării noastre în formă de pește.
Această măreție și fabulozitate, dacă îmi permiteți să folosesc un cuvânt care nu există, ar putea părea foarte similară cu măreția oamenilor care se dau cu parfum, deși nu s-au mai spălat la locurile sfinte ale corpului de trei zile – însă stați liniștiți, în această campanie s-a descoperit și rezolvarea problemei cu apa caldă! Nimic nu ne mai poate opri!
Veștile din campanie variază de la soluții concrete pentru rezolvarea problemei vitale cu termoficarea (enunțată de domnul Piedone) la promovări ale unor proiecte spectaculoase, care ar lua Bucureștiul din negura nespălată în care ne aflăm și îl vor propulsa direct în post-post-post-modernitate, epocă în care vom ajunge primii, înaintea Dubaiului și a altor localități similare.
Să le luăm pe rând.
Știți când stați dimineața în duș (dacă sunteți norocoși să aveți cu ce) și vă gândiți cu groază că urmează să mergeți la muncă, înfruntați traficul, apoi vă blestemați zilele la un job unde sunteți exploatați pe niște bani cu care nu mai puteți să cumpărați o masă la restaurant din cauza inflației și oricum toți banii se duc pe taxe? Poate unii dintre noi se gândesc la lucruri frumoase – concerte de vară, prăjituri, Tom Hardy, Mădălina Ghenea – dar unii se gândesc OARE CE ÎI LIPSEȘTE BUCUREȘTIULUI? și poate, doar poate, primul vostru răspuns este UN AEROPORT ÎN BERCENI.
Da. Acesta este și răspunsul la care au ajuns actualul Primar al Sectorului 4, domnul Daniel Băluță, împreună cu doamna Gabriela Firea, runner-up la Primăria Generală. Astfel, aflăm că în Sudul Bucureștiului există un plan pentru un nou aeroport internațional, la 24 km de centrul Bucureștiului, în proximitatea localității Adunații Copăceni. Despre acesta, doamna Firea declară că este „Un proiect așteptat de peste 20 de ani care devine realitate. Mă bucur că am șansa să mă implic în acest proiect, împreună cu colegul meu, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.”
SUPERB! Putem lua, vă rugăm, avioane din Adunații Copăceni să ne ducă în Pipera la muncă? Respectiv Wizzu’ de corporație de 9 dimineața?
Această idee complexă, de a lega Bucureștiul de Dunăre și, pe cale de consecință, de o bere băută pe terasă la Costinești, se pare că nu este nouă. Își are rădăcinile în secolul XIX, când un coleg al lui Alexandru Ioan Cuza s-a dus la niște francezi și le-a prezentat ideile sale pentru legarea Dâmboviței de Dunăre și, astfel, de transformarea Bucureștiului în port. Din cauză de diverse situații nefaste în secolul XX, construcția concretă a început abia în vremea lui Ceaușescu, iar după Revoluție, când jumătate de canal era gata, s-au abandonat lucrările.
Anul acesta, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că dorește reluarea proiectului, iar Sebastian Burduja, concurent PNL la Primăria Capitalei și ministru în Guvernul antemenționatului, a anunțat că susține această idee superbă și este bucuros că ea se întâmplă în anticiparea prezenței lui ca primar:
Mă bucur că, deși încă nu am ajuns la Primăria Capitalei, lucrurile încep deja să se miște pe marile proiecte. La modul cel mai serios, Canalul Dunăre-București este un proiect bun — și multă lume vede asta — cu utilitate economică certă, și pentru București și pentru regiune și apreciez orice pas care se face în direcția realizării acestuia. Beneficii: transport pe apă, turism și agrement, dezvoltarea Capitalei în zona de sud.’, a declarat iubitorul de motociclete și candidatul Sebastian Burduja.
Abia așteptăm să mergem cu catamaranul la bere și să avem first dates pe Dâmbovița, vâslind agale de la Unirii până la Confort City Vitan, unde ne vom împotmoli în niște gunoaie în timp ce suntem cerute în căsătorie. Nu ne vom fi spălat în ziua aia, fiindcă tot nu vom avea apă caldă, dar măcar dacă cădem în râu ne-am luat de o grijă.
SAU NU!
În capitala condusa de actualul Primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, toată lumea se va spăla fără probleme în maximum 5 ani (un mandat + încă 1 an, pentru cine a făcut calculele). Aflăm cum se va întâmpla asta de la un Q&A recent cu locuitorii sectorului, în una dintre întâlnirile organizate în care cetățenii vin și pun întrebări. Iată ce răspuns a primit o doamnă care a întrebat când se rezolvă problema cu termoficarea
‘Voi înlocui țevile de termoficare în maximum 5 ani, o să credeți că-s nebun și vă spun și cum. De exemplu, actualele conducte, ați văzut că ei sparg… Aceleași conducte le putem folosi ca și carapace și să băgăm alte conducte prin ele. Facem o gaură aici, o gaură la un kilometru sau la doi kilometri și în ritmul ăsta se schimbă automat în loc să sapi, să faci, să sudezi. Se reduce și mergem cu viteza luminii’
În această viață nu am auzit ceva mai frumos!
Singura întrebare este cum băgăm țevile alea noi lungi printr-o găurică mică în alea vechi, iar dacă se descoperă răspunsul la această întrebare, să vină de la PS5 și la mine acasă, vă rog, că nu știu cum am băgat pe balcon din greșeală o galerie foarte lungă de perdea, mai lungă decât balconul, și nu mai știu să o scot și stă acolo de șase luni.
Așadar, puțină răbdare, dragi bucureșteni, fiindcă în scurt timp vom fi și spălați, cu încă un aeroport și cu port pentru bărci. Nu mai e mult!