Uța Răgălie, măturătoare, mamă, bogătană în mahalaua Silvestrului din București, care și-a ucis Cornelușul cu pușca de vânătoare

14 nov. 2022
4664 Afișari
Uța Răgălie, măturătoare, mamă, bogătană în mahalaua Silvestrului din București, care și-a ucis Cornelușul cu pușca de vânătoare
Uța Răgălie, măturătoare, mamă, bogătană în mahalaua Silvestrului din București, care și-a ucis Cornelușul cu pușca de vânătoare | Foto simbol; sursa: Unsplash

Corneluș o iubise cu blândețe, deși văzuse ea că are ceva animalic, greu de stăpânit, că nu ținea cont de durere, de femeie. Nu știu nici ea cum el o duse c-o vorbă și-o împlinise. Domle, ea era o măturătoare, o gunoieră, o femeie cu suflet, cu sâni, cu de toate, cu șic, pe vremea aia. Adică, știu femeile, cu știința iubirii din vorbe nelegiuite, din bârfe și cu un instinct al permisului până la durere, al înghițitului în sec de dragul muritoarei înțelegeri. Și iat-o pe Răgălie. Și iat-o făcând copiii el.

Că-și dorea mai multe, că ar fi vrut o rochiță și ea, că ar fi vrut un parfum, că ar fi vrut un televizor, o blană de iepure-n cap și una de șinșila-n șolduri, că văzuse ea că e aere condiționate la boierime, că e aspiratoare la tranziție. Nu mai văzuse un restaurant niciodată de când cu Corneluș. Nu mai văzuse mai nimic din lumea asta a anilor 1990. O știa din vorbele unora și altora.

Corneluș aducea mălaiul, ea făcea mămăliga. Corneluș aducea McDo-ul, ea punea în castroane și mâncau. Îi plăcea Coca Cola, bea și la trei litre pe zi de-i dansau în creere lebedele pe lacuri.

Și-ntr-o zi, așa, a doua zi Corneluș veni tot mai târziu, tot mai cherchelit, tot mai sălbăticit, tot mai bogat. Uite, puse aer condiționat la bojdeuca lor, uite puse și o șinșilă pe șoldurile Uței, aduse lapte la copii cu bidonul de 10 kile și luă pempărșii cu sacul de la angrou. Nu întrebă nimic Uța. Și puse niște bani sub saltea. Misterios Corneluș, nu-l întreba ea ce și cum. Încă se păstra cu șicul ei, cu ochitura ei ce sfârteca. Dom’le, dacă omul ei se păstra cu casa, ce să-i spună? Într-o seară pe la 11, ținea bine minte ora, Uța fu luată pe sus de niște muhaiele și mutată pe Silvestru, într-o casă mare, veche, în care se pierdea. Ce a urlat, ce s-a zbătut!

Dar, adusă pe sus, văzu acolo atâtea încăperi că se pierdu. Avea atâtea încăperi! Nu, nu știa de niciunele, unde era, ce făcea bărbatul ei aicea, unde era respectat. Nimic.

Cu timpul colinda casa, bărbatul ei nu mai venea cu McDo și Cola, nici pamperși nu mai aducea. Nici bani ea nu vedea. Corneluș era de văzut doar de te duceai după el prin casă, în aripa ailaltă, unde făcea bisnisuri. Ce bisnis grozav făcea Corneluș?

Păi, își dădu seama pe dată. Cocoșul la coteț. Tramvaiul în garaj. Frișca pe smeurică. Trezirea scorpiei cu rozaliul. Șarpele la găurică. Cimilitura sculării mortului din groapă. Uita de ea. Cu un asemenea bisnis, cu atâtea gureșe găinușe în jur, Corneluș al ei nu mai era al ei. Își pierduse capul. Puțea a parfum, puțea a șampanie, puțea a zemuri de femeie. A sudoare, a bani.

Rău i s-a făcut când veni într-o seară la ea în pat și căzu peste ea ca un dulap și ea îl privea și el o bătea. Dădea cu pantoful cu vârf lung, ăl de boier. Nu durerea o durea, deși durerea era mare, o mai luase la bătaie, dar parcă mai cu un ceva ce-i amintea Uței că erau împreună.

Și, deodată, atunci când Uței i se umblu gura de sânge, răul umplu camerele casei din Silvestru. Și se auzea clopotul lui Dumnezeu și urlet prefăcut de curvă. Uța ieșea din casă să-și ia cumpărături să dea de mâncare la copii, să trăiască. Corneluș îi dădea bani prin slugi sau venea el și decarta după ce-o îndoia cu bătaia.

Corneluș al ei era plin de zemuri de femeie, se simțea că avea alte găinușe. Atunci în ieșirile ei, de-și lua și ea ceva de mare miracol, deh, rochie, parfum, dar cu jenă că n-avea voie. Erau bani blestemați, scoși din găurici de femeie, bani din prefăcătorii, din sex nelegiuit. Și era colea lângă biserică. Uța nu era femeia lui Dumnezeu, dar știa că acolo la părintele Galeriu e ceva ce ea nu înțelege, dar o liniștește. Ea trăia în crucea sexului, la crucea de piatră, lângă crucea lui Dumnezeu.

Aprindea o lumânare ieftină, de sărăcie, că așa credea ea că se-mplinesc dorințele. Și visa ca curvetul ăsta să plece de acolo, Corneluș să se liniștească. Vroia acasă înapoi, în bojdeucă cu aer condiționat măcar. Era pe vremea când tot poporul știa ce se petrece la crucea lui Răgălie, lângă crucea Domnului. Corneluș era de pomină și putred de bogat. Erau nopți în care se punea călare pe orice femeie. Și avea suflet doar când venea la ea să-l vindece de zifilis.

Ce putea ea să-i facă? Ce să știe ea? Atunci, că se văzură neputințele, uite-o, umilită la șters urmele de prin camere. La dat cu mătura, a luat prezervative de pe pat, la șters sperme de pe cristaluri. Umilință? Cică să-și câștige banul de-l vrea. Nu asta o durea.

Ci crucea lui Dumnezeu o apăsa zilnic când muncea și spăla de zibilis și rujuri cămările boierului. Și el își aduse rude? Nu își aduse veverițe la supt, la cotcodăcit. Băi, Corneluș, e ruda ta, e nepoțica ta, n-ai rușine? Corneluș le cotcodăcea el înainte de toate. Și era dureros să vadă Uța behăitul miorițelor pe care le văzuse-n atâta amar de timp crescând. Corneluș avea gealați să-l apere. Avea pistoale, avea puști, avea topoare. Dar el credea că totul e permis, era zărghit. Era-ntr-un fugit tempus și fugit moralis, boala celor fără minte. Avea bani și-i purta cu nerușinare, avea cocoș pe care-l scotea cu nerușinare, avea, ce să mai, de toate.

Și-și permitea ca între zifilisuri și cotcodăcițe să nu facă diferență, între nepoțică și năpârcă de pe stradă nici atât. Într-o noapte, Uța văzu că îmbuibatul Corneluș băgă mâna între picioarele fetei lor celei mari. Văzu roșu-n fața ochilor, și apăsă trăgaciul puștii de vânătoare. Făcu pușcărie zece ani la fete, colo la Târgșor.

Acum e-n lumea noastră. Își crește nepoțeii și când vin jurnaliștii de scandal la coliba ei curată, Uța repetă: “Nu regret nimic.” Și-o întrebare vor avea nepoții pe care-i crește: o fi știut ea dragostea? Poate da, poate nu, dar nu cumva Uța a cunoscut simplu și singură altceva? Că viața asta are o minimă curățenie a ei.

Nota B365.ro: Eugen și alte ale lui povești din București:

 

 

Cookies