USL: Consiliul General trebuie să urgenteze referendumul pe Legea Capitalei

de:
11 apr. 2011
0 Afișari
USL: Consiliul General trebuie să urgenteze referendumul pe Legea Capitalei

Reprezentanţii USL din Consiliul General vor depune, în şedinţa extraordinară a Consiliului, proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului local. „Hotărârea Consiliului General va trebui să respecte condiţiile prevăzute de Legea referendumului: bucureştenilor li se va pune o singură întrebare, strict referitoare la conţinutul proiectului de Lege a Capitalei, iniţiat şi promovat de PDL, prin Elena Udrea„, se arată în documentul citat de NewsIn.

Semnatarii rezoluţiei – liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta – apreciază că miza apărării Bucureştiului „în faţa atacului de tip mafiot al actualei puteri depăşeşte graniţele Capitalei şi devine o miză naţională„. „Referendumul local din Bucureşti va fi prima bătălie în care românii vor învinge, cu arma votului, clica politico-financiară care, în scop de jaf, a aruncat România în sărăcie şi disperare„, se arată în finalul rezoluţiei.

Cookies