USL are de achitat, din 2012, datorii de peste 2.200.000 de euro – surse

de:
05 aug. 2014
0 Afișari
USL are de achitat, din 2012, datorii de peste 2.200.000 de euro - surse

Sursele citate de Mediafax.ro citează bilanţul contabil depus de USL, potrivit prevederilor legale

Datoriile de peste 2.200.000 de euro aparţin USL, ele nefiind defalcate pe partidele componente ale Uniunii, conform unor surse politice citate de Mediafax. Aceleaşi surse au arătat, pe de altă parte, că defalcarea datoriilor se poate face doar în urma unei analize laborioase.

Datoria de 2.200.000 de euro e formată din datorii făcute de USL la nivel naţional, cât şi judeţean, cea mai mare parte fiind provenită din datoriile neachitate de către organizaţiile judeţene ale USL, au mai menţionat sursele citate.

În anul 2012, USL a participat, la nivel naţional şi judeţean, în trei campanii electorale – două pentru alegerile locale şi parlamentare şi una pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Cookies