„Uscătoria STB”. Un prosop atârnat pe bară într-un autobuz, cea mai bârfită rufă din București (cel puțin zilele-astea)

30 oct. 2023
4589 afișări
„Uscătoria STB”. Un prosop atârnat pe bară într-un autobuz, cea mai bârfită rufă din București (cel puțin zilele-astea)
„Uscătoria STB”. Un prosop atârnat pe bară într-un autobuz, cea mai bârfită rufă din București (cel puțin zilele-astea). Sursa foto: Facebook/ Ești din Sectorul 5, dacă

Într-un autobuz STB a fost găsit un lucru total neașteptat: un prosop pus la uscat pe una dintre bare. Internauții susțin că vehiculul venea de la Therme.

„Înseamnă că autobuzul are aer condiționat și funcționează”

În timp ce călătoreau cu un autobuz STB prin București, niște turiști au observat un lucru bizar pe una dintre barele vehiculului, anume un prosop ce părea a fi pus la uscat.

Cum a ajuns acolo sau cine l-a pus? Aceasta este întrebarea pe baza căruia internauții au făcut o întreagă dezbatere, din moment ce fotografia a devenit rapid virală pe rețelele de socializare.

Prosop atârnat prin STB
Prosop atârnat prin STB. Sursa foto: Facebook/ Ești din Sectorul 5, dacă

O bucureșteancă a spus că fotografia le aparține unor turiști englezi care au fost la Therme București:

Vă menționez că aceștia sunt niște englezi care au fost la Therme.” (I. N.)

Alți internauți au speculat că autobuzul circula pe linia 117 sau 139, deși vehiculele acestor linii nu duc la Therme.

Și, evident, ca la orice postare de acest gen, au existat și internauți care au ironizat situația și au adăugat câteva comentarii de-a dreptul comice, precum:

  • „Înseamnă că are aer condiționat și funcționează.” (I. N.)
  • „Genial! Am și eu un prosop la fel, dar nu m-am gândit să il aduc la uscat în autobuz!” (C. M. I.)
  • „Bine că nu e lenjerie intimă.” (L. M.)

Autobuzele liniei 442 duc la Therme București

Potrivit Societății de Transport București (STB), autobuzele liniei 442 opresc la Therme, în Balotești. Mjiloacele de transport circulă pe ruta Therme București – Piața Presei și au următoarele opriri:

  • Therme București;
  • Petrești;
  • Complex Comercial;
  • Petrești;
  • C.F.R. Balotești;
  • Geriaterie Otopeni;
  • Filan;
  • DN 1 Aeroportul Henri Coandă;
  • Icsitmua;
  • Primăria Otopeni;
  • Amco;
  • Pasaj C.F.R. Otopeni;
  • Aleea Privighetorilor;
  • Institutul Meteorologic;
  • Drumul Mătăsii;
  • Aeroport Băneasa;
  • Pod Băneasa;
  • Gara Băneasa;
  • Piața Presei.

Te-ar putea interesa și:

Cookies