Urmează stația Parc Mogoşoaia. Trenurile CFR între Gara de Nord şi Aeroport vor opri şi în Mogoșoaia. Cât costă biletul

02 iul. 2021
817 afișări
Urmează stația Parc Mogoşoaia. Trenurile CFR între Gara de Nord şi Aeroport vor opri şi în Mogoșoaia. Cât costă biletul

Urmează stația Parc Mogoşoaia, asta vor auzi călătorii care circulă cu trenurile CFR între Gara de Nord şi Aeroport. Începând din data de 15 iulie, acestea vor opri şi în Mogoșoaia pentru doritorii de natură și cultură aproape de Capitală.

CFR a anunțat recent că toate trenurile care circulă în intervalul orar 6:00 – 23:00 spre şi dinspre Aeroport, vor opri şi în staţia Parc Mogoşoaia. Acest lucru se va întâmpla din 15 iulie, conform unui anunț al companiei feroviare naționale.

Cât costă un bilet de tren până în Mogoșoaia

Conform anunțului, durata unei călătorii între Bucureşti Nord  și Parc Mogoşoaia va fi de doar 11 minute, iar preţul biletului este identic cu cel până la aeroport, adică 4 lei, mai spune CFR Călători.

Stația, deschisă din 15 iulie

Mersul trenurilor CFR Călători spre şi dinspre Parc Mogoşoaia, cât și biletele de tren pentru noua stație, urmează să fie disponibile începând cu data de 15 iulie 2021 și pot fi cumpărate direct din Gara de Nord, sau pe www.cfrcalatori.ro de la aceeaşi dată.

CFR Călători mai spune că trenurile sale, care leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, circulă în prezent în regim de mers cadenţat, adică la intervale orare egale de timp. În acest mod, compania spune că oferă pasagerilor săi mai multă mobilitate şi un program previzibil al orelor de plecare şi de sosire.

Operatorul mai transmită că aceast drum cu trenul, între Bucureşti şi Parc Mogoşoaia, este de fapt o alternativă verde de transport, mult mai accesibilă din punct de vedere al costurilor şi mai rapidă pentru pasageri, indiferent că este vorba de scopuri de afaceri, navetă sau chiar recreaţionale.

Biletele de tren se pot cumpăra online, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online”; de la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj CFR Călători, cu emitere electronică a legitimaţiilor de călătorie sau de la automatele de vânzare bilete aparţinând CFR Călători.

Ce găsești în Parcul Mogoșoaia

Parcul Mogoșoaia este locul unde în 1698 a fost început construcția Palatului Mogoșoaia, finalizat în doar patru ani. Acesta este o clădire istorică aflată la circa 15 km de centrul orașului București, spațiul fiind în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproape 119 de ani, ca apoi să treacă în proprietatea familiei Bibescu. Ulterior, aceasta a fost preluată de comuniști, atunci când au venit la putere. Chiar și în prezent, moștenitorii de drept al Marthei Bibescu, care trăiesc in Marea Britanie, se luptă pentru recuperarea complexului sau măcar a unor despăgubiri.

Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, alături de biserica „Sfântul Gheorghe” aflată chiar lângă zidurile curții.

În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească, fiind un important punct de atracție turistică extrem de aproape de Capitală, mai ales cu noul tren.

 

Cookies