Societatea de Transport București (STB) îi anunță pe bucureșteni că linia de metrou ușor 41 este blocată la acest moment pe Șoseaua Virtuții. Mai precis, mijloacele de transport public de suprafață nu pot înainta deoarece unul dintre călători are nevoie de îngrijiri medicale.
UPDATE ora 19:30: La acest moment, tramvaiele linie de metrou ușor circulă normal, acestea fiind afectate de urgența medicală a unui călător pentru scurt timp.
Linia 41 funcționează normal de la ora 19:14.
Linia de tramvai 41 este blocat la momentul actual pe Șoseaua Virtuții din Sectorul 6, conform informațiilor oferite la ora 19:10, pe contul de „X” (fost Twitter) STB SA Clienți. Mijloacele de transport public sunt afectate pe sensul demers către capătul de linie Piața Presei.
Tramvaiele nu pot înainta deoarece unul dintre călători a avut nevoie de îngrijiri medicale:
Linia 41 – blocata pe Sos. Virtuții, în stația Piața Crângași, pe sensul spre Piața Presei. Cauza: calator care are nevoie de îngrijiri medicale.
Ambulanța se află deja la fața locului și intervine pentru a ajuta persoana care are nevoie de îngrijiri medicale. Conform unor surse, medicii încearcă să resusciteze respectiva persoane.
În acest context, bucureștenii care folosesc în mod normal tramvaiele linie 41 sunt sfătuiți să apeleze la mijloace alternative de transport.
În mod normal, linia 41 circulă între terminalele „Ghencea” și „Piața Presei”. Aceasta este una dintre cele mai importante și mai aglomerate linii de transport public din oraș, făcând legătura între nordul și vestul Capitalei. Tramvaiele liniei de metrou ușor au un total de 15 stații în care efectuează opriri.
Linia 41 a mai fost blocată vineri, 21 februarie 2025, pe Bulevardul Ghencea, fiind afectată circulația către terminalul „Ghencea”. La momentul respectiv, pentru preluarea fluxului de călători, STB a înființat temporar linia navetă de autobuz cu indicativul 641.