Cea mai ușoară modalitate de a semnala neregulile de pe strada ta: aplicația Urban Hero

de:
26 sept. 2013
0 Afișari
Cea mai ușoară modalitate de a semnala neregulile de pe strada ta: aplicația Urban Hero

Ideea aplicației Urban Hero au avut-o doi tineri, Bogdan Florescu și Radu Ancu- ambii absolvenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare la Politehnică. Cei doi au creat, acum doi ani, start-up-ul Adonis Software- pentru dezvoltarea aplicațiilor pe iOS și Android: „La început am dezvoltat aplicații pentru clienți străini și români, până când ne-am dezvoltat capacitatea financiară de a crea propriile noastre aplicații, Urban Hero fiind prima din ele.”, explică Radu.

Această primă aplicație a fost creată după ce au trecut de mai multe ori pe lângă o cabina telefonică stricată. Și, pentru că nu știau cui și cum să o raporteze, s-au gândit că sunt mulți în situația lor și că au nevoie de o aplicație prin care să poată semnala ușor neregulile de pe stradă- pentru ca acestea să fie trimise ulterior către autoritățile competente să le rezolve.

De la lansare și până acum spun că au avut 1000 de descărcări ale aplicației și au strans aproximativ 430 rapoarte- majoritatea din București si Timisoara.

Cele mai semnalate de până acum probleme sunt:

1. mașini abandonate
2. mâzgăleli și grafitti
3. gropi
4. mormane de gunoaie în locuri necorespunzătoare
5. cabluri atârnând / panouri electrice deschise pe stâlpi
6. semne de circulație vandalizate sau necorespunzatoare
7. semafoare defecte
8. piste pentru bicicliști făcute prost
9. clădiri în stare jalnică
10. cabine telefonice vandalizate

După ce au testat-o, s-au dus cu ea la primării, ca să le propună s-o integreze în sistemele lor și pentru ca problemele raportate să poată fi rezolvate de autoritățile competente. Spun că Primăria Generală a Capitalei s-a arătat încântată de proiect și a fost de acord cu propunerea lor, însă nu acest lucru nu s-a concretizat deocamdată. „Am avut o întâlnire, urmată de două convorbiri telefonice în care am fost amânați; acum încercăm să stabilim o nouă întâlnire pentru a duce lucrurile mai departe, dar dăm foarte greu de ei la telefon.  Incercam acum și cu primăria din Cluj și urmează Timișoara și Sibiu”, povestește Radu.

Totodată, ca să încurajeze oamenii să folosească aplicația și să semnaleze problemele orașului, au demarat o campanie pe Facebook prin care oferă premii celor ce trimit cele mai multe notificări.

Aplicația Urban Hero a fost premiată la una dintre cele mai mari competiții de Android din lume, Ericsson Application Awards, unde s-a clasat pe locul 3.

CITEȘTE ȘI: Bucureșteanul care rezolvă problemele Capitalei prin sesizări: România e cum vrem noi să fie 

Cookies