UPDATE 100 de morţi la Kiev: Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE

de:
21 feb. 2014
0 Afișari
UPDATE 100 de morţi la Kiev: Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE

Cel puţin 100 de persoane au murit, alte aproximativ 500 fiind rănite în conflictul de la Kiev din Ucraina, au afirmat surse medicale citate de CNN. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a acceptat, joi noapte, formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile, a anunţat premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP. Opoziţia a negat ulterior un acord cu Ianukovici. 

Ulterior, Preşedinţia ucraineană a susţinut că a ajuns la un acord cu miniştrii UE, acordul urmând să fie semnat vineri. 

După cea mai sângeroasă zi a protestelor de la Kiev, soldată cu cel puţin 100 de morţi, potrivit presei internaţionale – în timp ce autorităţile anunţă un bilanţ oficial de 75 de decese – în Piaţa Independenţei se mai aflaul, vineri dimineaţă câteva sute de persoane.

La microfoanele amplasate în Piaţa se aud slujbe de pomenire pentru persoanele decedate. 

Joi seară, premierul Poloniei anunţase că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar accepta organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în cursul anului 2014, precum şi formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile.

Ulterior, opoziţia din Ucraina a susţinut că nu există niciun acord cu regimul Viktor Ianukovici.

Liderii opoziţiei ucrainene susţin că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord cu regimul Viktor Ianukovici, în pofida anunţului privind alegerile anticipate, iar miniştrii de Externe trimişi de UE au revenit la preşedinţia Ucrainei, informează AFP.

„Deocamdată, nu s-a ajuns la niciun rezultat”, a declarat unul dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, după întrevederea cu miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia, aflaţi la Kiev.

Laurent Fabius (Franţa), Frank-Walter Steinmeier (Germania) şi Radoslaw Sikorski (Polonia) negociază cu Administraţia Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei un plan pentru depăşirea crizei din Ucraina, după violenţe soldate cu aproximativ 100 de morţi.

Cu puţin timp în urmă, premierul Poloniei anunţase că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar accepta organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în cursul anului 2014, precum şi formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile.

Principala revendicare a opoziţiei ucrainene era organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

Sursa: Mediafax

Cookies