Unul dintre pasagerii avionului prăbuşit la Cornetu a fugit după sosirea medicilor

de:
23 iun. 2012
0 Afișari
Unul dintre pasagerii avionului prăbuşit la Cornetu a fugit după sosirea medicilor

Pasagerul a dispărut în timp ce medicii acordau îngrijri medicale celorlalţi răniţi, au mai spus sursele citate. Ulterior, pilotul avionului i-a telefonat celui fugit şi a aflat că acesta se află în parcul Rahova.

„A fost găsit şi va fi dus la Spitalul Universitar. Are 17 ani şi a spus că a fugit cu o maşină, deoarece s-a speriat. Prezintă un traumatism cranio-cerebral minor şi o contuzie la umăr”, au declarat surse medicale pentru Mediafax.

În avionul prăbuşit se aflau patru bărbaţi, respectiv pilotul şi trei pasageri.

„Trei dintre răniţi, inclusiv pilotul, au politraumatisme, dar sunt conştienţi şi cooperanţi. Cel de-al patrulea are şi o contuzie cranio-cerebrală şi una toraco-abdominală. Acesta şi-a pierdut cunoştinţa, apoi şi-a revenit, însă nu-şi mai aminteşte nimic”, a precizat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Persoana în stare ceva mai gravă a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca, iar ceilalţi urmau să fie duşi la Spitalul Universitar.

Cookies