Unul dintre autorii atacului din California avea legături cu teroriști islamiști

de:
03 dec. 2015
0 Afișari
Unul dintre autorii atacului din California avea legături cu teroriști islamiști

„Syed Rizwan Farook devenise radicalizat şi avea legături cu indivizi investigaţi de FBI pentru terorism internaţional”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul serviciilor de securitate americane citat de CNN.

Conform specialiştilor, radicalizarea individului probabil a avut o contribuţie importantă în atacul care este posibil să fi fost generat de pierderea locului de muncă, informează mediafax.ro.

Farook, care călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită, discutase prin telefon şi pe site-uri de socializare cu indivizi din străinătate suspectaţi de terorism. „Toate aceste elemente par să fi avut un rol important în comiterea atacului, dar nu ştim încă exact despre ce este vorba”, a explicat un oficial citat de Fox News.

În apartamentul presupuşilor autori ai atacului au fost găsite numeroase arme de foc, 5.000 de gloanţe şi 12 dispozitive explozive artizanale, a declarat Jarrod Burguan, şeful Poliţiei regionale. „Încă nu cunoaştem mobilul atacului. Dar cei doi autori erau bine echipaţi şi ar fi putut comite un alt carnagiu”, a precizat Burguan.

Atacul comis miercuri după-amiază în California, soldat cu 14 morţi, ar putea avea caracter terorist, dar motivaţiile criminalilor nu au fost încă stabilite, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. „Încă nu ştim amploarea planurilor atacatorilor, nici motivaţiile acestora”, a declarat joi Barack Obama, precizând că Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI) încă cercetează circumstanţele producerii atacului. „Ipoteza unui act terorist rămâne incertă, nu ştim nimic clar. Există această posibilitate”, a adăugat liderul de la Casa Albă, explicând că un alt motiv ar putea fi o dispută după pierderea unui loc de muncă. Preşedintele Statelor Unite a reiterat că sunt necesare „măsuri esenţiale” pentru a bloca accesul anumitor tipuri de indivizi la arme de foc. „Observăm o prevalenţă a atacurilor de acest fel în întreaga ţară şi cred că mulţi americani au sentimentul neputinţei. Nu îi putem lăsa doar pe profesionişti să se ocupe de problema acestor crime oribile, trebuie să contribuim cu toţii”, a spus Obama.

Cookies