Ce spune unul din medicii lui Schumacher. Campionul a dat primul semn de viață

de:
30 ian. 2014
0 Afișari
Ce spune unul din medicii lui Schumacher. Campionul a dat primul semn de viață

Starea de sanatate a lui Schumacher este in continuare grava, insa pilotul german a dat primul semn de viata dupa o luna. Medicii au decis sa ii reduca doza de sedative pentru a-i testa reflexele, iar Schumacher a clipit pentru prima data de cand a intrat in coma. Chiar daca a reactionat la teste, medicii au decis sa il puna pe Schumacher inapoi in coma, pentru a-i da cateva zile in plus de refacere neurologica.
Presa din Germania a scris astazi: „Cu cat se prelungeste mai mult starea de coma indusa, cu atat sansele de a-si reveni total sunt mai mici. In cel mai bun caz, pe Michael il asteapta o perioada foarte lunga de refacere neurologica”, noteaza Reinische Post.

Chabardes a confirmat la postul de televiziune BFMTV ca doctorii francezi au inceput sa-l scoata din coma indusa pe Michael Schumacher.

Potrivit sursei citate, doctorii au inceput sa reduca anestezia artificiala, ca parte din procesul de trezire din coma indusa.

Managerul lui Schumacher, Sabine Kehm, declarase ca aceste informatii sunt simple speculatii, insa presa franceza sustine ca pozitia oficiala este luata doar pentru a nu ridica asteptarile in cazul fostului campion mondial.

Michael Schumacher a suferit, pe 29 decembrie, un accident pe o partie de schi din Franta, dupa ce s-a lovit cu capul de o piatra.

Fostul sportiv german a fost transportat de urgenta la spital, unde a suferit trei operatii.

Conform celui mai recent buletin medical oficial, situatia este in continuare critica, dar stabila.

Cookies