Unui bărbat i s-a făcut rău la Biroul Electoral S2, unde miza e uriașă în bătălia Hopincă vs Radu Mihaiu. Oamenii așteaptă la cozi infernale ca să predea sacii cu buletine de vot

10 iun. 2024
310 afișări
Unui bărbat i s-a făcut rău la Biroul Electoral S2, unde miza e uriașă în bătălia Hopincă vs Radu Mihaiu. Oamenii așteaptă la cozi infernale ca să predea sacii cu buletine de vot
Unui bărbat i s-a făcut rău la Biroul Electoral S2, unde miza e uriașă în bătălia Hopincă vs Radu Mihaiu. Oamenii așteaptă la cozi infernale ca să predea sacii cu buletine de vot | Sursă foto simbol: Agerpres

La Biroul Electoral S2 a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe după ce unui bărbat i s-a făcut rău. Cozile infernale pentru predarea sacilor cu voturi fac că oamenii să fie răpuși de vremea extrem de caldă și de oboseala acumulată.

Unui bărbat i s-a făcut rău la Biroul Electoral S2

După finalizarea alegerilor ce au avut loc ieri, 9 iunie 2024, oamenii încă stau la cozi pentru a preda tabletele și sacii cu voturi. Canicula, dar și oboseala acumulată după ce au petrecut o noapte întreagă pentru a număra buletinele de vot, fac ca așteptarea să fie insuportabilă.

Cetățenii reclamă faptul în nu au aer condiționat în interiorul clădirii și că nu au apă. Aceștia sunt trezi și lucrează de aproape 30 de ore, iar sacii cu buletinele de vot se depun foarte greu.

E cald, nu mai rezist. Stăm de dimineață în căldură, a declarat o persoană.

Un incident neplăcut a avut loc la Biroul Electoral Sector 2. Mai precis, aici a fost necesară intervenția unei echipaj medical, după ce unui bărbat i s-a făcut rău din cauza extenuării și a temperaturilor crescute, conform informațiilor oferite de A3 CNN.

Din fericire, bărbatul a putut fi stabilizat la fața locului și nu a fost nevoie ca acesta să fie transportat la unitatea medicală.

Te-ar mai putea interesa și:

La acest moment, Agenția Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu de caniculă, avertizare valabilă pentru mai multe județe aflate în sudul țării, dar și pentru București. Avertizarea emisă de meteorologi va fi valabilă în intervalul 10 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 10:00.

În acest intervalul, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius:

În intervalul menționat, în sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe lângă București, codul portocaliu vizează și județele: Ilfov, Giurgiu, Dolj, Olt, Teleorman, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța (parțial), Tulcea (parțial).

Cookies