Unul din cele 7 ansambluri de locuinţe sociale ale Primăriei Capitalei,construit pe un teren de 6 ha

de:
29 apr. 2018
0 Afișari
Unul din cele 7 ansambluri de locuinţe sociale ale Primăriei Capitalei,construit pe un teren de 6 ha

Potrivit proiectului de hotărâre, este vorba despre terenul din strada Vâlsăneşti, nr. 1A, din Sectorul 3, care are o suprafaţă de 60.674 de metri pătraţi.

„Una dintre problemele cu care se confruntă municipiul Bucureşti şi pe care ne dorim să o rezolvăm cât mai rapid este deficitul de locuinţe. Unul dintre obiectivele de investiţii principale este construirea unor ansambluri de locuinţe, la preţuri acceptabile, destinate categoriilor sociale defavorizate, care nu-şi permit să achiziţioneze o locuinţă de pe piaţa liberă, deoarece în condiţiile achiziţiei de pe piaţă, preţul este mult mai mare, întrucât include şi costul terenului”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Terenul este pretabil pentru construirea unor ansambluri de locuinţe sociale, se precizează în proiect.

Gabriela Firea spunea luna trecută că la nivelul Bucureştiului au fost înregistrate 3.000 de cereri pentru unităţi locative, existând familii care nu au unde locui.

„Avem 3.000 de cereri de unităţi locative la nivelul Bucureştiului, sunt situaţii foarte grave, familii care nu au unde să stea, iar acum improvizează şi viaţa lor este un coşmar. Deci nişa noastră este în primul rând această zonă a locuinţelor sociale”, spunea atunci edilul.

Edilul a precizat că după construirea, de către Trustul de Clădiri Metropolitane, a unităţilor locative pentru cazurile sociale, vor fi construite şi locuinţe de serviciu.

În acest an, Primăria Capitalei a alocat în buget 753.000 de euro pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru şapte ansambluri de locuinţe sociale şi pentru tineri, trei în Sectorul 5, două în Sectorul 4, una în Sectorul 2 şi una în Sectorul 3.

Sursa: news.ro

Cookies