Redăm comunicatul UNPR:
„Lideri care mimau până mai ieri buna-credință și buna-cuviință își arată astăzi adevărata față. Cătălin Predoiu și Alina Gorghiu au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Gabriel Oprea atunci când, datorită acestuia, au fost votate în Parlament propunerile președintelui Klaus Iohannis pentru SRI și SIE.
Aceiași lideri i-au mulțumit lui Gabriel Oprea atunci când, tot datorită UNPR, a fost votată Strategia Națională de Apărare. Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu, dar și mulți alții, au avut numai cuvinte frumoase atunci când lui Gabriel Oprea i se propunea să-și încalce cuvântul și să-și abandoneze partenerii din PSD.
PNL a propus o trădare, iar UNPR a refuzat. Aceasta este de fapt singura explicație pentru atacurile politice furibunde pe care astăzi le lansează reprezentanții PNL*. Mai grav pentru Cătălin Predoiu este că se pretează la un astfel de joc știind foarte bine câteva adevăruri pe care o parte a presei le ignoră:
Ei știu foarte bine că acel accident dramatic s-a produs în timpul serviciului, că acea coloană a fost constituită în condițiile legii și că toate prevederile normative au fost respectate.
Ei știu foarte bine că, atâta vreme cât există o anchetă penală a Parchetului, în desfășurare, nu se pot da detalii, nu se pot face declarații.
Ei știu foarte bine că orice detalii sau declarații date publicului pe acest subiect, chiar și de către ministrul Gabriel Oprea, pot fi considerate ca antepronunțare și de natură a afecta bunul curs al anchetei.
Ei știu foarte bine că ministrul Gabriel Oprea a transmis personal condoleanțe familiei și a fost la priveghiul polițistului Bogdan Gigină.
Și nu în ultimul rând, ei știu foarte bine că, la finalul anchetei, totul va fi clar și că speculațiile pe care își clădesc astăzi atacul furibund se vor dovedi a fi simple minciuni.
Cei care folosesc politic această dramă nu au nicio scuză. La fel cum nu au nicio scuză cei care, sub paravanul unor cauze nobile, fac tot posibilul să destabilizeze guvernarea.* Se cere demisia lui Gabriel Oprea pentru că nu a fost un ministru bun?
Se cere demisia lui Gabriel Oprea pentru că nu a sprijinit activitatatea polițiștilor și a celor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională? Se cere demisia lui Gabriel Oprea pentru că nu a fost un partener corect al premierului Victor Ponta sau al președintelui Klaus Iohannis? Nu. Se cere demisia lui Gabriel Oprea doar pentru că unii își imaginează că așa ar putea să dărâme Guvernul, un Guvern bun, cu rezultate economice bune, pe care oamenii îl apreciază.
PNL a cerut demisia lui Victor Ponta, dar nu i-a convins pe români. PNL a organizat mitinguri, dar nu au venit nici măcar proprii membri de partid. Astăzi, PNL vrea să profite de drama unei familii pentru un meschin câștig politic. Cătălin Predoiu, la rândul lui, vrea să iasă din umbră, dar riscă să ajungă în noroi. Acesta este noul PNL, aceștia sunt cei care se visează marii oameni de stat.
UNPR salută atitudinea președintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta și a celorlalți lideri, care au înțeles că într-un stat de drept este normal ca toate părțile să aștepte rezultatele anchetei înainte de a se pronunța. În ciuda încercărilor unora de a schimba opțiunile UNPR, rămânem în continuare parteneri onești în relația cu premierul Victor Ponta și PSD, condus de Liviu Dragnea, și de asemenea, îl susținem în continuare pe președintele Klaus Iohannis pe toate proiectele ce țin de siguranța națională.
UNPR regretă profund acest tragic accident și este alături de familia lui Bogdan Gigină, de colegii și prietenii săi și de toți polițiștii din România. În egală măsură, UNPR își exprimă convingerea că ancheta Parchetului va face lumină pe acest subiect în cel mai scurt timp. Cei care astăzi sunt induși în eroare de așa-ziși lideri din PNL merită să afle adevărul de la procuror și merită să nu fie folosiți ca masă de manevră pentru interse politice ale unui partid, sau, la fel de grav, ale unor persoane.”
SURSE: Gabriel Oprea va fi AUDIAT în ancheta polițistului mort în timp ce îl escorta
Anterior, ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, întrebat dacă avea legal posibilitatea de a beneficia de coloană oficială, că a fost la muncă. Mai multe detalii, AICI.
Poliţia Capitalei a anunţat, oficial, că poliţistul mort făcea parte din coloana oficială vicepremierului Gabriel Oprea. Reprezentanții Poliției susțin că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat pe Raed Arafat, pentru a solicita intervenția de urgență a medicilor.