ARHIVA B365

UNPR anunţă că a devenit parte integrantă a USL

„UNPR si PSD formează Alianta de Centru Stanga, alianţa încheiată în conformitate cu voinţa politică a celor două partide şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. Alianţa de Centru Stânga reprezintă pilonul social al USL, reunind cele mai consistente opţiuni de centru-stanga din spectrul politic românesc. UNPR consideră că această coagulare a forţelor de stânga va consolida Uniunea Social Liberală, va contribui la o mai bună guvernare, va întări politicile şi măsurile sociale, în special cele luate pentru creşterea nivelului de trai, va favoriza dialogul social şi va asigura stabilitatea României, în acord cu interesul naţional”, mai spun uneperiştii”, scrie UNPR într-un comunicat.

„Din luna mai a acestui an, după demiterea Guvernului Ungureanu şi încetarea existenţei coaliţiei, UNPR a continuat să acţioneze pentru stabilitate politică luând decizia de a sprijini guvernul USL condus de Victor Ponta. Motivaţia acestui gest politic a fost dublă. Pe de o parte, Uniunea Social Liberală era singura formaţiune parlamentară capabilă să garanteze stabilitatea politică a României – obiectivul politic central al UNPR – şi să asigure guvernarea ţării, în condiţiile în care doar USL avea forţa de a coagula o majoritate în Parlament. Pe de altă, UNPR a dorit să acorde susţinere unui premier de centru-stânga capabil să genereze un program de guvernare echilibrat, bazat pe politici social-liberale”, mai arată sursa citată.

„UNPR merge mai departe împreună cu PSD, partenerul ideologic natural, şi îşi va păstra conduita corectă şi responsabilă de până acum, precum şi iniţiativele sociale care vor fi agreate la nivelul Alianţei de Centru Stânga şi la nivelul Uniunii Social Liberale”, concluzionează cei de la UNPR.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button