Universitatea de Apărare „Carol I” propune menţinerea titlului de doctor lui Petre Tobă

de:
22 aug. 2016
0 Afișari
Universitatea de Apărare

Potrivit adresei transmisă în luna iunie, de către Universitatea de Apărare „Carol I”, ministerului Educaţiei, „instituţia, în callitate de IOSUD (n.r: instituţia organizatoare de studii universitare de doctorat), a analizat conţinutul tezei, constatând că acest demers ştiinţific este încă de actualitate, iar cercetarea ştiinţifică desfăşurată în calitate de doctorand a domnului Petre Tobă a fost utilă, căutând să identifice modalităţile de acţiune în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, fapt ce se poate constata concret prin multitudinea de proiecte implementate de Poliţia Română alături de organisme internaţionale, privind urmărirea transfrontalieră, schimbul de personal şi de informaţii dar şi dotarea cu tehnică permanentă pentru susţinerea acestor proiecte„.

Comisia de Etică din cadrul instituţiei a propus, în baza celor constatate, „menţinerea titlului de doctor acordat domnului Petre Tobă, prin ordinul 5223/29.08.2011”, potrivit Mediafax.

Cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, se află în analiză la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituţia urmând să se pronunţe în viitorul apropiat legat de suspiciunile de plagiat.

Ministrul de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani până la numirea în Cabinetul Cioloş, se află pe lista cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, existând suspiciuni că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi fost copiate din diverse lucrări.

Consiliul Naţional de Etică (CNE), care urma să decidă dacă teza lui Petre Tobă a fost sau nu plagiată, a fost revocat de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, la începutul lunii decembrie 2015.

Eu resping cu tărie toate aceste acuzaţii. Eu am respectat legea şi toate normele existente în momentul în care am elaborat teza de doctorat. Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (…) Au fost spuse multe neadevăruri şi, chiar aş putea spune, multe calomnii„, a declarat ministrul Petre Tobă, imediat după apariţia acuzaţiile, în cursul anului trecut.

 

Cookies