Uniunea Europeană nu e de acord cu aderarea rapidă a Ucrainei, dar oferă în schimb fonduri pentru arme. În balanță, UE ia în calcul acordarea de noi sancțiuni contra Rusiei

12 mart. 2022
316 Afișari
Uniunea Europeană nu e de acord cu aderarea rapidă a Ucrainei, dar oferă în schimb fonduri pentru arme. În balanță, UE ia în calcul acordarea de noi sancțiuni contra Rusiei
Uniunea Europeană nu e de acord cu aderarea rapidă a Ucrainei, dar oferă în schimb fonduri pentru arme. În balanță, UE ia în calcul acordarea de noi sancțiuni contra Rusiei. Sursa foto: Unsplash

Uniunea Europeană a refuzat încercarea de aderare rapidă a Ucrainei la această organizație, însă a susținut în schimb că ia în calcul acordarea de fonduri suplimentare pentru arme pe care trupele ucrainene să le folosească împotriva armatei ruse. Mai mult, liderii UE au convenit să impună încă un set de sancțiuni economice aspre Rusiei.

Liderii celor mai importante state ale Uniunii Europene s-au întâlnit în Franța pe parcursul a două zile, prilej cu care au discutat o serie de teme presante, precum aderarea rapidă a Ucrainei la UE, dar și moduri în care războiul cauzat de invazia Rusiei va evolua. Ucraina a solicitat aderarea rapidă la Uniunea Europeană și intrarea în NATO după ce trupele lui Vladimir Putin au început invazia în data de 24 februarie, potrivit Mediafax.

Uniunea Europeană refuză aderarea rapidă a Ucrainei. Ce au declarat șefii de stat

Părerile liderilor europeni au fost însă, împărțite. Unii, precum președintele francez Emmanuel Macron susțin că o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar aduce în discuție riscul atragerii în conflict al altor state, în timp ce unii șefi de stat, precum cel al Lituaniei, sunt de părere că aderarea Ucrainei ar trebui realizată în cel mai scurt timp.

„Înţeleg foarte bine că, atunci când lupţi cu curaj, aşa cum o face Ucraina, ai vrea mult mai mult. Dar noi nu suntem o parte a acestui conflict”, a declarat Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă, conform Reuters.

De asemenea, au existat și voci echilibrate, precum cea a cancelarului german Olaf Scholz, care consideră acțiunea Ucrainei drept „corectă”, asemenea cererilor de aderare înaintate de Republica Moldova și Georgia. Astfel, va fi putea luată în calcul o eventuală aderare la Comisia Europeană (organul executiv), pentru o analiză juridică detaliată.

„Mi-aş dori ca Ucraina să primească acum statutul de candidat, nu a fost posibil astăzi, dar vom reveni asupra acestei chestiuni”, a precizat preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

Pentru ca un nou membru să fie primit în Uniunea Europeană este necesar ca statele membre să-și dea acordul în unanimitate. După acest pas începe drumul aderării, care durează mai mulți ani și presupune o mulțime de negocieri și de criterii stricte pe care statul candidat trebuie să le îndeplinească, precum respectarea drepturilor omului și a statului de drept, eradicarea corupției sau stabilitatea economică.

Ucraina ar putea să primească 500 de milioane de euro pentru arme de la Uniunea Europeană

Înalt Reprezentantul Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, a anunțat că UE va contribui la reconstrucția Ucrainei după ce războiul se va termina. Mai mult, statul condus de Vladimir Zelenski ar urma să primească din partea Uniunii Europene suma de 500 de milioane de euro pentru cumpărarea de arme.

Cât despre Rusia, liderii celor mai importante state europene au căzut de acord cu privire la faptul că există șanse ca statul condus de Vladimir Putin să fie lovit de un nou val de sancțiuni. Potrivit cancelarului german Olaf Scholz, ar fi vorba despre sancțiuni care au „un efect imediat asupra șanselor de dezvoltare economică a Rusiei. Totuși, și în acest caz va mai fi nevoie de negocieri, deoarece este necesară unanimitatea țărilor membre cu privire la pachetele de sancțiuni, ceea ce nu s-a întâmplat în privire cu un posibil nou val de penalități adresate Moscovei.

Cookies