ARHIVA B365

Unitatea Sindicatul Liber Metrou pichetează marţi Ministerul Transporturilor

Potrivit unui comunicat al USLM, acţiunea este îndreptată împotriva „politicii de management dusă de ministrul Lucian Şova şi de directorul general Dumitru Şodolescu la nivelul Metrorex”.

În luna aprilie, USLM şi Asociaţia Comercianţilor din Metrou au mai organizat un pichet al ministerului, nemulţumirile vizând, alături de contractul dintre Sindomet – companie care gestionează toate spaţiile comerciale din staţiile de metrou – şi Metrorex, statutul personalului feroviar şi bugetul Metrorex.

Contractul dintre comercianţii din metrou şi Sindomet urmează să expire în septembrie şi, potrivit declaraţiilor de la acea dată ale preşedintelui USLM, Ion Rădoi, Ministerul Transporturilor nu este de acord cu prelungirea acestuia.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button