Unitatea de transfuzii a Spitalului de Arşi, ÎNCHISĂ. Ministrul Sănătăşii cere RELOCAREA spitalului

de:
14 iul. 2016
1 afișări
Unitatea de transfuzii a Spitalului de Arşi, ÎNCHISĂ. Ministrul Sănătăşii cere RELOCAREA spitalului

Ministrul Sănătăţii a declarat joi că a luat de trei ori în considerare varianta închiderii Spitalului de Arşi.

„Am luat în considerare închidererea acestui spital de trei ori până acum şi am avut discuţii îndelungi, inclusiv săptămâna trecută. Am avut întâlniri şi cu manageri ai spitalelor care pot prelua pacienţii cu arsuri şi am ajuns în cele din urmă la concluzia că nu putem închide spitalul, aşa că am suspendat activitatea UTS„, a declarat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a mai spus că situaţia în momentul de faţă este critică. Întrebat ce s-ar întâmpla cu victimele în cazul unei explozii, Voiculescu a declarat „le-am duce în străinătate. Secţia de Arşi de la Floreasca are toate cele 6 paturi ocupate. Nu avem capacitatea dacă vin 5 pacienţi în plus, e o problemă gravă, inacceptabil ca ţară”.

Reprezentanţii DSP Bucureşti s-au deplasat joi dimineaţa la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a verifica situaţia în urma publicării, pe site-ul tolo.ro, a imaginilor cu un pacient pe rănile căruia se aflau larve.

CITEŞTE ŞI Pacient cu viermi pe răni la Spitalul de Arşi din Capitală. Ce spune Ministerul Sănătăţii

Procurorii de la Parchetul Capitalei au deschis dosar de moarte suspectă după apariţia unei înregistrări cu un pacient internat în Spitalul de Arşi, pe rănile căruia se aflau larve, poliţiştii fiind la unitatea medicală pentru a ridica documente.

De asemenea, şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti fac verificări joi la Spitalul de Arşi, pentru a verifica situaţia în urma publicării, pe site-ul tolo.ro, a imaginilor cu un pacient pe rănile căruia se aflau larve. Pacientul în cauză a decedat, anunţă aceeaşi sursă, care mai precizează că autorul înregistrării este un medic ce a insistat ca filmul să fie făcut public.

„Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim?!”, se întreabă medicul, citat de tolo.ro.

Poliţiştii sunt la Spitalul de Arşi din Capitală pentru a ridica documente şi pentru a sta de vorbă cu medicii referitor la acest caz. De asemenea, poliţiştii ridică acte şi discută cu medicii şi despre o a doua anchetă care are legătură cu unitatea medicală, legată de decesul unei femei după o transfuzie greşită de sânge.

Cookies