Unirea Shopping Center a câştigat la Bursă 8 milioane de euro într-o zi

de:
30 nov. 2010
1 Afișari
Unirea Shopping Center a câştigat la Bursă 8 milioane de euro într-o zi

Potrivit ediţiei electronice a Ziarului Financiar, titlurile Unirea au închis şedinţa de luni la preţul de 78 de lei, ceea ce a dus la evaluarea companiei la suma de 54 de milioane de euro, cu 7,6 milioane mai mult decât capitalizarea de vineri. În timpul şedinţei de tranzacţionare acţiunile companiei au ajuns să se tranzacţioneze şi la 90 de lei.

Interesul în creştere pentru titlurile companiei imobiliare vine după ce săptămâna trecută a fost publicată o evaluare a AFI Cotroceni, cel mai mare mall din Bucureşti, care indică o valoare de circa 350 mil. euro. Evaluarea a fost realizată de firma de consultanţă DTZ Echinox şi a fost publicată în prospectul AFI Europe, proprietarul mallului din Cotroceni, care derulează în prezent o ofertă publică iniţială (IPO) în vederea listării pe bursa din Varşovia. DTZ apreciază că veniturile anuale ale AFI Cotroceni vor ajunge la circa 30 mil. euro în momentul stabilizării pieţei, indicând un randament anual de 8,5% (raportul dintre chirii şi valoarea de piaţă).

Unirea Shopping Center a avut anul trecut venituri de 97,8 mil. lei (23 mil. euro), cea mai mare parte provenind de la centrul comercial din Bucureşti, care ar putea fi evaluat astfel la circa 200 mil. euro, luând în calcul un randament similar ca în cazul AFI Cotroceni. Compania avea la finele anului trecut active de 538 mil. lei (127 mil. euro) şi datorii de 108 mil. lei (25 mil. Euro).

Unirea Shopping Center este cel mai vizitat mall din Bucureşti, având avantajul zonei ultracentrale, iar în ultimul an şi-a schim­bat mult oferta, semnând contracte cu retaileri cunoscuţi precum Bershka, New Yorker şi H&M, după ce în 2009 a adus Zara.

Cookies