Ungaria AMENINȚĂ Croația că îi va BLOCA aderarea la Spațiul Schengen, din cauza refugiaților

de:
19 sept. 2015
0 afișări
Ungaria AMENINȚĂ Croația că îi va BLOCA aderarea la Spațiul Schengen, din cauza refugiaților

Antal Rogan, șeful de cabinet al premierului maghiar, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, pentru un post de radio din Ungaria că statul maghiar ar putea bloca aderarea Croației la Spațiul Schengen.

Amenințările vin după ce Croația continuă să transporte refugiați la granița cu Ungaria, care refuză să îi primească pe teritoriul său. 

Concret, Ungaria vrea ca Croația să nu mai primească refugiați și să nu îi mai trimită cu autocarele spre Ungaria. Cu toate acestea, premierul croat a declarat că statul său este pregătit să forțeze Ungaria să își deschidă frontierele, anunță Realitatea TV.

De altfel, Ungaria a anunțat că a finalizat, sâmbătă, ridicarea unui gard de 41 de kilometri, la granița cu Croația, pentru a opri fluxul de imigranți care vor să pătrundă pe teritoriul statului maghiar.

Sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie în Croația, pe fondul suspendării circulației feroviare cu Serbia, ca urmare a valului de refugiați. 

Anterior, autoritățile de la Budapesta au ridicat un gard la granița cu Serbia și au anunțat construcția altuia, la frontiera cu România.

CITEȘTE ȘI: Slovenia a folosit GAZE LACRIMOGENE, la granița cu Croația, pentru a dispersa imigranții VIDEO

Autoritățile maghiare au confiscat, vineri, un tren plin cu imigranți, intrat, din Croația, pe teritoriul Ungariei, fără aprobare. Vezi detalii aici.

De altfel, Viktor Orban, a anunțat, că, începând din 15 septembrie, imigranţii care vor intra ilegal pe teritoriul Ungariei vor fi arestaţi şi riscă până la 5 ani de închisoare. 

Sâmbătă, Statul maghiar a anunțat că apelează la măsuri militarii în rezervă, care vor fi chemaţi pentru ca refugiații să poată fi opriți. Potrivit Ministrului Apărării de la Budapesta, momentan, rezerviștii vor intra în garnizoane, pentru a lua locul militarilor trimiși la granițe. Vezi mai multe detalii aici.

Cookies