Știri București

Unei femei i s-a făcut rău la metrou, pe Magistrala 2. Trenurile au circulat în sistem pendulă

Metrourile nu au mai circulat, vineri dimineață, pe Magistrala 2 Dimitrie Leonida – Pipera. Traficul a fost paralizat mai bine de o jumătate de oră, după ce unei femei de aproximativ 50 de ani i s-a făcut rău.

Un echipaj SMURD a ajuns de urgență la stația Piața Unirii 2, pentru a-i acorda asistență medicală unei femei care a leșinat. Călătorii au fost coborâți din tren și li s-a cerut să aștepte o nouă garnitură. Reprezentanții Metrorex au explicat că a fost vorba despre o urgență medicală și au reorganizat circulația trenurilor între stațiile Piața Unirii 2 și Brâncoveanu, potrivit Digi24.

Metrorex informează că astăzi, 02.04.2021, începând cu ora 9:13, din cauza unei urgenţe medicale semnalate într-un tren la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, pe Magistrala 2 circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată, circulându-se în sistem pendulă între staţiile Piaţa Unirii 2 şi Brâncoveanu. La acest moment, sunt realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situaţii, respectiv intervenţia echipajelor SMURD”, precizează compania.

Circulația trenurilor a revenit la normal la ora 9:31.

Călătorii au fost informaţi cu privire la această situaţie prin instalaţiile de sonorizare de la nivelul peroanelor.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button