Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii, si-a ridicat cortina pentru iubitorii de teatru pentru o serie de spectacole extraordinare românești sau internaționale. „Între 19 și 25 iunie, Calea Griviței se transformă într-un magnet pentru artiști talentați și spectatori dornici de experiențe teatrale unice”, anunță UNDERCLOUD.
Momentul cheie al festivalului va fi întâlnirea cu Eric-Emmanuel Schmitt în spectacolul M.Ibrahim et les Fleurs du Coran, o creație remarcabilă a autorului. “Lasă-te purtat într-o călătorie emoționantă în care vei fi provocat să răspunzi la întrebări despre propria existență: Cum să scapi de singurătate, de blestemul nenorocirii? Cum să înveți să zâmbești? Toate acestea prin intermediul unui spectacol descris ca fiind „plin de subtilitate, finețe și delicatețe”, anunță UNDERCLOUD. Vezi și: Începe UNDERCLOUD în București, cu mulți nori albi, dar și cu negri. Despre singurul festival de teatru independent, cu omul care nu renunță niciodată: Chris Simion-Mercurian
Spectacolul polonez In suspension tratează un subiectul tabu al afecțiunilor oncologice. Un spectacol vizual și fizic deosebit de intim, In suspension este o poveste despre suferință, durere și speranță în care putem găsi toate acele emoții puternice cu care se confruntă oamenii ce suferă și familiile lor. Dacă ești pasionat de dans, atunci spectacolul A Labyrinthine Trail este pentru tine. Cu o abordare captivantă și o poveste tulburătoare, acest spectacol cu Shang-Jen Yuan și Cristina Uta promite să trezească emoții puternice și să provoace reflecții adânci asupra sinelui. Matca, pus în scenă de Mariana Cămărășan la Chișinău, este un spectacol impresionant ce explorează teme profunde precum moștenirea culturală și relațiile umane și transpune publicul într-o călătorie inedită și emoționantă.
UNDERCLOUD1(6) se anunță a fi un eveniment de neratat pentru iubitorii de teatru din România și nu numai. Dacă ești în București în perioada 19-25 iunie 2023, nu rata cele peste 30 de evenimente de teatru, dans, muzică, artă și poezie.
„Un element distinctiv al festivalului este susținerea și încurajarea noilor talente. Și anul acesta selecția prezintă spectacole realizate de studenți talentați, care explorează subiecte relevante și abordează probleme contemporane într-un mod inovator. Această platformă oferă tinerilor artiști o oportunitate unică de a-și exprima creativitatea și de a-și împărtăși viziunile cu publicul larg, iubitor de teatru”, anunță UNDERCLOUD.
UNDERCLOUD nu se limitează doar la teatru, ci este o manifestare culturală completă, așa că festivalul începe și se termină cu muzică – Ada Milea în deschidere, spectacol care este deja sold-out, și un concert susținut de Mihai Mărgineanu la final de festival, pentru a celebra încheierea unei săptămâni pline de experiențe artistice remarcabile.
Ca în fiecare an, festivalul vine în întâmpinarea publicului cu oferta 1+1, care îți aduce un bilet gratuit pentru fiecare bilet cumpărat cu cardul tău BCR Visa la casa de bilete de la J’ai Bistrot, program 12:00 – 20:00 pe toată durata festivalului.
Biletele online pot fi achiziționate de pe www.theatrum.ro .
Pentru mai multe informații despre programul festivalului, accesați site-ul oficial: www.undercloud.ro.
Producători: Fundația Calea Griviței și Asociația UNDERCLOUD. Realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Finanțat de Ministerul Culturii. În parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Cartierul Creativ. Spații partenere: UNARTE, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români, J`ai Bistrot, Black Habit. Parteneri principali: George. Primul Banking Inteligent, Visa. Parteneri: Aqua Carpatica, Persil, Kasper, Tzuca și Asociații, Gavrilă și Asociații, Theatrum. Partener media principal: Rock FM.
Parteneri media: B365.ro, Euromedia, B365, Ziarul Metropolis, HAPP.RO, IQAds, Liternet, Cult-Ura, Agenda de Carte, The Institute, Itsy Bitsy
…..