Se dă următoarea situație: ai făcut o nefăcută - sau poate chiar o nasoală mare - și poliția e pe urmele tale. Ai aflat că te caută. Intri în panică. Vrei să te ascunzi. Cauți cel mai bun ascunziș. Deodată, pac, ideea despre care ești convins c-o să te salveze: șifonierul! (Deși șifonierul nu salvează, de regulă, pe nimeni, sunt și bancuri cu asta). Și nu, nu e delir după o zi obositoare la birou, e viața reală, în București. E o situație clasică gen "infractori căutați de poliție și prinși".
Evident c-am fi putut începe știrea asta cu sau ca în comunicatul oficial al Poliției, dar parcă povestea are prea mult suspans și prea frumos neprevăzut ca să nu-i oferim povestire încântată.
Așadar, patru tineri fugeau / se ascundeau de poliție prin București, pentru că poliția avea sarcină să-i ducă la închisoare, unde i-au trimis niște judecători. I-au găsit vinovați ba de trafic de droguri, ba de furt, ba de condus mașina fără permis de conducere.
Polițiștii le-au dibuit ascunzătorile și, desigur, au descins. pe doi dintre ei i-a găsit, pare-se, în locuri obișnuite din locuințe, gen camere. Dar doi se ascunseseră bine de tot: unul în șifonier (dooh) și altul (preferatul nostru) în lada unei canapele.
„Cum adică?”, poate că vă veți întreba. Adică simplu, dacă îți vine în minte o canapea cum avea mamaia, o canapea care are o ladă de-a lungul ei. E fix lada aia în care mamaie punea peste zi plapuma făcută sul. dacă era suficient de generoasă, încăpeau acolo și pernele, și pijamalele, deci poate să încapă acolo lejer și-un om.
Long story short, șifonierul nu pare chiar cea mai bună ascunzătoare, asta e clar din prima, iar lada pentru plapumă nu e nici ea o idee bună/eficientă, deși pare mai inovativă decât șifonierul.
Acestea fiind zise, am terminat povestirea despre o misiune de joi, 13 ianuarie, a poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale
