ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Unde se plătește excelent în București? La Poliția Locală. Vezi cât de mari pot să fie salariile

Salariile din Poliția Locală ajung chiar și la 20.000 de lei pe lună, ce-i drept sume care ajung să fie mai mici în urma impozitării.

Salariile din Poliția Locală sunt, conform unui material public de Aleph News, de la 8.200 de lei până la 20.000 de lei. Atât câștigă un polițist care ia salariu și pensie, ca fost angajat MAI.

Sursa citată precizează că la Sectorul 1, de exemplu, directorul executiv din Poliția Locală câștigă peste 19.000 de lei pe lună, un directorul general peste 13.000 de lei, iar un auditor peste 16.000 de lei. Mai mult, alte salarii șocante,cumulate cu pensiile, conform declarațiilor de avere sunt în cazul unor polițiști, fără funcție de conducere: 20.000 de lei pe lună, 14.000 de lei sau 13.000 de lei.

Salarii mari sunt și la Poliția Locală a Primăriei Capitalei. În 2020, salariul directorului general era 18.000 lei brut, directorul general adjunct și cel executiv aveau 17.000 lei brut, un șef serviciu 13.000 lei brut și un polițist local până la 8.200 de lei. Aceste sume nu includ sporuri sau norma de hrană.

Salariile din Poliția Locală. Reacția Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România

Uniunea Sindicatelor Polițiștilor Locali din România precizează, într-un drept la replică venit în urma materialului publicat de AlephNews că veniturile, după impozitare, scad la jumătate.

„Uniunea Sindicatelor Polițistilor Locali din România vă aduce la cunoștință că prin articolul publicat dezinformați opinia publică și creați un conflict între diferite categorii socio-profesionale. Conform Legii pensiilor polițiștii locali se pot pensiona la vârsta de 65 de ani nu la vârsta de 45 de ani!

A doua problemă este că in articol prezentați niște salarii brute și nu NETE, iar în plată din sumele scrise, după ce se scad contribuțiile sociale și impozitul rămâne circa jumătate din venit.

O a treia problemă o reprezintă faptul că prezentați niște sume fără a fi clar dacă cifrele respective reprezintă doar salariul și/sau pensia de serviciu”.

Recent, polițistul local Daniel Moisin a povestit într-o ședință de Consiliu Local de la Sectorul 1 că a fost amenințat înainte de a veni în fața aleșilor să le povestească despre problemele mari din Poliția Locală S1.

Salarii mari și la Metrorex

Și salariile de la Metrorex sunt cu mult peste media salarială a unui angajat din România, acesta ajungând până la 13.000 de lei în cazul unui director de departament. Totuși, sunt și salarii mai mici, cum ar fi cel al unui tinichigiu, care câștigă “doar” 5.000 de lei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button