Unde se duc bucureștenii când se duc și lasă orașul gol? Spre exemplu, la Pitești, unde poți să găsești chestii diferite de ce avem la București

Legenda spune că, în fiecare an de Paște, Facebook-ul e împânzit de fotografii care înfățișează orașul gol, alături de descrierea ‘au plecat bucureștenii acasă’. Unde dispărem aproape toți din când în când, vă întrebați? Ei bine, unii prin vacanțe prin Europa, iar alții împrăștiați prin mici orașe de provincie, să ciocnim competitiv ouă și să vedem în cât timp vom parcurge anul ăsta distanța de la Pitești la București.

Poate că în câteva decenii de acum înainte, când vom cuceri complet Italia și Spania și vom fi populație majoritară, la momentul acela pe Facebook (sau ce platformă va exista atunci), se vor posta poze cu ‘au plecat italienii acasă’, de către italieni înșiși, în timp ce noi ciocnim ouă în Bucovina.

Pare că brusc, în perioade festive, de nicăieri apare între noi o tensiune. ‘’Ce bine ar fi dacă orașul ar fi astfel mereu și am respira ușurați!’’, ne spunem conspirativ când rămânem de sărbători în București, dar și ‘’ce liniște e aici’’ când ajungem în orașele de provincie, de regulă folosind bulevardul Iuliu Maniu.

Și de fiecare dată remarcăm niște diferențe.

Vom lua mai jos cazul Piteștiului, orașul lalelor, această Olandă cu permise luate aiurea la un moment dat, față de care sentimentele majoritatății celor născuți acolo și mutați la București se situează variabil pe o axă între ‘leagănul civilizației!’ și ‘Doamne ferește!’’.

Ce deosebiri remarcăm între Pitești și București?

Gardurile, încotro?

Pasiunea Bucureștiului pentru gardurile din jurul blocurilor nu se regăsește în orașul mic de la capătul autostrăzii. În capitala Argeșului, curțile blocurilor au în jur un gard viu sau nu au nimic. (În principiu, gardurile sunt utile pentru locatarii de la parterul blocului – ca să nu le treacă lumea prin fața geamului să-i privească în chiloți -, dar și pentru administrațiile de sector, să aibă cu ce să își bată capul uneori.)

La Pitești, șansele să se apuce cineva să se plimbe benevol pe spațiul verde de sub geam sunt mai mici, atât fiindcă densitatea populației e mai redusă, cât și fiindcă se păstrează un simț al comunității caracteristic unui oraș mic.

Sau cei pe sub geamul cărora se plimbă vecinii s-au obișnuit deja de ani buni cu ideea.

Îți cam știi vecinii

Relația cu vecinii uneori presupune că nu încui ușa casei în timpul zilei și, din când în când, te trezești cu doamna Vali de la etajul 3 la tine în bucătărie, care a venit să ia niște zahăr. Este ceva perfect firesc și implică o reciprocitate. Vecinii de bloc sunt o familie mai fistichie pe care de multe ori nu o suporți, dar îți poți, de exemplu, lăsa copiii în grija lor câteva ore dacă trebuie să pleci brusc de acasă.

Această relație cu vecinii este și cea care te împiedică, de multe ori, să te apuce bormașina la 9 dimineața sâmbăta. Dacă îi cunoști și sunt ca familia ta extinsă, pe care uneori n-o înghiți, dar aia e, n-o să te apuci să le strici singurele zile de odihnă din săptămână.

Bucureștenii sunt mai precauți și amabili în trafic

Pare aproape blasfemic, mai ales dacă ne uităm pe știrile cu accidente și bulevarde blocate de trafic, dar cred că în București suntem mai de treabă la volan.

Fiindcă suntem așa mulți și ne-am obișnuit cu toții într-un anumit stil de condus (adică ne-am împrietenit cu haosul), avem apucături generoase – ne mai lăsăm unii pe alții să schimbăm banda, ne permitem să ne băgăm în față, facem semnul ‘haideți doamnă’ când cineva încearcă să intre pe bulevard de pe o străduță secundară și, pe cât posibil, uneori nu blocăm intersecțiile! Există o înțelegere între noi, frați de suferință, că, așa cum ne-au lăsat alții pe noi să trecem, așa vom lăsa și noi pe alții.

Și dacă aveți chef de un city break în următoarele zile libere, poate vă urcați în mașină (sau tren) și faceți o vizită la Pitești, dinspre București.

Acolo tocmai a fost Simfonia Lalelelor, ceea ce înseamnă că tot orașul e colorat și plin de flori. Doar să aveți puțină atenție atenție în trafic.