Unde ne adăpostim în București dacă, Doamne ferește, încep atacuri aeriene. IGSU a publicat lista adăposturilor

09 feb. 2022
25770 Afișari
Unde ne adăpostim în București dacă, Doamne ferește, încep atacuri aeriene. IGSU a publicat lista adăposturilor
Unde ne adăpostim în București dacă, Doamne ferește, încep atacuri aeriene. IGSU a publicat lista adăposturilor

Lista adăposturilor de protecție civilă din România a fost publicată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Astfel, potrivit informațiilor oficiale transmise de IGSU, la nivelul țării există 4.538 de spații în care cetățenii ar putea să fie la adăpost, în cazul în care este nevoie.

Lista adăposturilor din București

Cele mai multe adăposturi din România sunt în București, mai exact 171 de buncăre. Lista adăposturilor din Capitală, pe sectoare:

  • Sectorul 1 – 165 de adăposturi,
  • Sectorul 2 – 343 de adăposturi,
  • Sectorul 3 – 143 de adăposturi,
  • Sectorul 4 – 168 de adăposturi,
  • Sectorul 5 – 58 de adăposturi,
  • Sectorul 6 – 294 de adăposturi.

Cele mai puține adăposturi din țară sunt în județul Ialomița unde se găsesc doar 13. Trei adăposturi sunt la Urziceni, cinci la Slobozia, trei la Fetești și două la Țăndărei. În județul Vrancea sunt tot doar 13 adăposturi: nouă sunt în Focșani, trei adăposturi sunt la Adjud și doar un singur adăpost este în Panciu.

De asemenea, în Alba sunt 15 adăposturi, în Călărași sunt 23, iar în Hunedoara sunt 25 de adăposturi, potrivit listei publicate de IGSU.

Lista completă a adăposturilor de protecție civilă poate fi văzută AICI.

Potrivit legii, în cazul unui atac aerian în România, adăposturile de protecție civilă (ocupate în mare parte de oamenii care locuiesc în blocurile respective), trebuie să fie eliberate în maxim 24 de ore.

Verificarea buncărelor din România

Ministrul Apărării a oferit declarații marți, 8 februarie 2022, în contextul conflictului de la granița cu Ucraina și a spus că România este pregătită pentru orice situație, iar adăposturile de protecție civilă sunt inspectate în fiecare an, potrivit news.ro.

Vasile Dâncu a fost întrebat dacă a dispus o verificare a adăposturilor de război din România și a declarat că, împreună cu MAI (Ministerul Afacerilor Interne), a discutat și această verificare se face în mod regulat, an de an.

„Există un anumit calendar pentru această inspecţie”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dâncu.

Ministrul Apărării a subliniat că cele mai multe adăposturi de protecție civilă aparțin de Ministerul de Interne.

Unde ne adăpostim în București dacă, Doamne ferește, încep atacuri aeriene. IGSU a publicat lista adăposturilor

Cookies