Unde în București îți faci ochelari de vedere care nu te costă cât Revelionul în țările calde 👓 Neașteptate recomandări de la bucureșteni pentru bucureșteni

18 nov. 2025
583 afișări
Unde în București îți faci ochelari de vedere care nu te costă cât Revelionul în țările calde  👓  Neașteptate recomandări de la bucureșteni pentru bucureșteni
Unde în București îți faci ochelari de vedere care nu te costă cât Revelionul în țările calde 👓 Neașteptate recomandări de la bucureșteni pentru bucureșteni | Foto simbol: Freepik

Există zeci și zeci de magazine de optică în București, unele cu prețuri pentru orice buzunar, altele cu prețuri exorbitante. De cele mai multe ori, bucureștenii aleg să-și facă ochelarii în funcție de recomandările pe care le primesc de la apropiați sau caută astfel de magazine în vecinătatea locuințelor lor. Alții întreabă în mediul online.

Deci, unde găsim acele magazine de optică cu prețuri bune, unde personalul este drăguț cu clienții și locația se află și în cartierul tău, conform recomandărilor locuitorilor orașului.

Unde găsești cele mai bune magazine de optică din București

Un utilizator Reddit întreabă bucureștenii unde poate găsi un magazin de optică pentru a-și face ochelari de calitate.

Salutări doamnelor și domnilor! Aș dori o recomandare din partea ochelariștilor de magazin(e) unde-mi pot face ochelari de calitate (NU LENSA). Vă mulțumesc!

Oamenii au făcut mai multe recomandări, din mai multe zone ale orașului, inclusiv unele centrale:

Videt

„Mi-am făcut recent la Videt atât de vedere cât și de soare, rame, au fost singurii la care am găsit rame frameless rezonabile. În trecut am mai făcut la de-alea micuțe de pe stradă, gen Swiss Optic. Fugi de Optiblu, Lensa și alte magazine mari de mall, au prețuri exorbitante și lentilele vin de la același producător ca la magazinele mici”, recomandă cineva.

Lunet

„Eu mi-am făcut la Lunet (nu Lensa), sunt mulțumit de ei. Au 2 sau 3 locații. Una aproape de Izvor, Cișmigiu și una în Promenada Mall. Poți inclusiv să-ți comanzi acasă câteva perechi de probă, gratuit, dacă nu ai chef sa mergi la ei”, mai spune un bucureștean.

Optică medicală Calea Șerban Vodă nr. 288

„Am recomandat la câteva sute de persoane locul ăsta din București unde se fac ochelarii ieftin. Nu am nimic de câștigat de aici și nu am auzit plângeri. Domnul face pentru firme mari la preț de producător dacă mergi la el. Eu am dat 330 pe ochelari cu toate filtrele de condus și lumină albastră și tot acum 2 luni.”

Sursa foto: Fanfan86 – Reddit

Tenda Glasses

„Am un prieten care și-a făcut ochelarii de pe site-ul asta https://www.tendaglasses.com/ ca să aiba de rezervă și a ajuns să îi folosească tot timpul. O să dau si eu o comandă în curând, cu toate opțiunile și cu rama inclusă m-ar costa 373 lei”, a mai recomandat cineva.”

Leo Optic Vitan

„Recomand cu tot sufletul Leo Optic, la Vitan. Prețuri super ok, lentile foarte rezistente, găsești o selecție destul de mare de rame.”

Orange Optica – Piața Unirii

„Orange Optica de la Unirii este super, au modele (însă în spate și trebuie să fii clară cu ce gamă de preț vrei la ramă, că mai întâi vor să îți vândă ochelari scumpi, evident), iar doamna mai în vârstă de la ei este super pricepută în a ajuta în găsirea unei rame care se potrivește feței. Lentilele sunt aceleași peste tot, iar prețul lor e ok la ei.”

Luxol – Calea 13 Septembrie

„Luxol, pe 13 Septembrie, cumva vizavi de marea Catedrală. Prețurile nu-s cele mai mici, dar profesionalismul celor de acolo chiar merită toți banii.”

Ochixpert – Crângași

„Ochixpert în Crângași are multe modele și îți fac și măsurătorile, dacă vrei.”

Monona

„Lângă spitalul de oftalmologie este un cabinet la care lucrează exclusiv medici din spital. Monona se numește și merg la ei de peste 20 de ani.”

Alții au mai recomandat și:

  • Ama Optimex,
  • Eyerim
  • Optica 87, pe la Universitate.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies