Știți cum se zice, dragi cititori, așa e țara asta blestemată, să aibă femei frumoase și inflație mare. Dar, uneori, chiar și pe meleagurile noastre încercate de soartă, există momente pline de speranță.
Primul astfel de moment din an este Întâia Minivacanță, iar o dată la ceva timp, avem atâta noroc încât pare că un stol de porumbei stricați la burtă au trecut deasupra noastră. Când– iată – două sărbători se cumulează dând naștere celui mai frumos fenomen din România, cunoscut sub denumirea științifică de Punte Între Zile Libere.
Acest fenomen aduce cu sine mici alte evenimente colaterale. Le vom trece în revistă pe cele mai des întâlnite.
1. Mai întâi, dispar bărbații din case. Doamnelor, dacă de sâmbătă încoace v-ați trezit panicate că nu vă găsiți soții prin case, ei nu au fugit – așa cum v-ați putea teme la primul gând – la amante sau la bere cu tovarășii. Îi puteți recupera la spălătoria auto.
Nimic nu poate opri bucureștenii din a-și spăla frenetic mașina înaintea Paștelui, chiar dacă asta presupune să petrecem trei ore la coadă la spălătorii, unde ne crucim alături de alți bucureșteni – ‘doamne ce aglomerat e’, oftând – ‘trebuie s-o spăl bine că iar mă duc s-o iau pe soacră-mea’ și, nu în ultimul rând, exasperați – ‘când s-a făcut 150 lei?’
2. Apoi, dispar și femeile din case. Nu răspundem la mesaje, la apeluri, la nici o încercare de interpelare, ore în șir. Nu disperați, ne puteți recupera de la salon.
Există două tipuri de femei pe care le veți găsi la saloanele de beauty în această perioadă:
3. Cine nu se află la salon și la spălătorie, este LA MALL. Dacă, în cazul cadourilor de Crăciun, știm cât de cât ce să facem, de Paște suntem complet pierduți. De la seturi de farfurii cu iepurași, vaze în formă de ouă, și coșulețe împletite, totul ne depășește. De aceea, în săptămâna dinaintea festivităților veți vedea bucureșteni cu ochii împăienjeniți în mall-uri și cupluri în prag de divorț nu pentru că nu ar avea o relație bună, ci pentru că nu s-au hotărât ce să îi ia mamei lui.
4. Restul suntem la SUPERMARKET. Paștele este, practic, intervalul de timp dintre T1 – cumpărăturile de mâncare și T2 – căderea nervoasă finală ‘EU PENTRU CINE AM FĂCAT ATÂTA MÂNCARE?’, 4 zile mai târziu. Chiar și cei care își fac de obicei cumpărăturile din piețe sau de la fermieri, ajung cumva la un moment dat în patima lanțurilor mari de magazine. Fie că trebuie să luăm două baxuri de prosecco și e mai simplu, fie că ai nevoie de chestii pentru curățenie, destinul face să ne întâlnim cu toții la casele hipermarketurilor și să ne uităm urât în cărucioarele altora ‘doamne uite-I și pe nebunii ăștia câte chestii au cumpărat’.
Să avem sărbători superbe și să ne reauzim cu bine luni în prima zi de Paște, epuizați după câtă mâncare a intrat în noi.