Unde au loc cele mai multe accidente rutiere, în Capitală VEZI HARTA

de:
14 nov. 2011
1 Afișari
Unde au loc cele mai multe accidente rutiere, în Capitală VEZI HARTA

Statisticile arată ca pe arterele Capitalei au loc accidente pe bandă rulantă. Doar în primele nouă luni ale anului, Poliţia a înregistrat 659, soldate cu 59 de morţi şi 653 de răniţi grav. Şos. Colentina se află în top. Nu mai puţin de 20 de evenimente tragice s-au înscris în dreptul ei. În urma lor, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar 19 au ajuns la spital mai mult moarte decât vii. Şos. Pantelimon se află şi ea pe lista neagră a poliţiştilor, cu 16 accidente, soldate cu 3 morţi şi 15 răniţi grav. Tot atâtea evenimente tragice au fost şi pe Bd. Drumul Taberei, unde au murit trei persoane şi au fost rănite 12.

Calea Rahovei şi Şos. Bucureşti-Ploieşti sunt alte puncte periculose. Aici au avut loc 14 evenimente rutiere foarte grave, în urma cărora trei oameni au decedat, iar 12, respectiv 15, au fost transportaţi de urgenţă la spital. O altă zonă predispusă la accidente este Bd. Ghencea, unde au murit cei mai mulţi bucureşteni – 5 – iar alţi 8 s-au ales cu răni grave, în cele 11 incidente rutiere. Calea Vitan-Bârzeşti şi Bd. Unirii au câte 6, respectiv 4 accidente, în urma cărora au decedat câte 2 oameni.

SURSA: Click.ro

Cookies