CONTRIBUTORSNICE TO MEET YOU

Unde a dispărut nota 7 (sau cum ne schingiuim copiii)

Sunt mai multe nelămuriri cu care am rămas după copilăria mică a fiicei mele, dar cele mai multe sunt legate de şcoală. Şi aia încă nici nu s-a terminat. Şcoală şi grădiniţă, mai exact, ca să nu avem discuţii. 

Cu grădiniţa, căutăm cu disperare cu toţii una care să aibă şi engleză şi franceză şi germană şi dezvoltare personală şi şah şi tenis şi înot şi mâncare bio şi pian şi balet şi vioară şi harpă şi desen şi istoria artei şi chimie eventual, că cine ştie ce aptitudini are copilul şi rămân nedescoperite. Sigur, ca să se adapteze cererii, cele mai multe grădiniţe se fac că oferă toate cursurile astea, iar copiii se fac că învaţă şi germană şi engleză şi franceză şi chineză şi mandarină. If necessary. 

„Cu grădiniţa, căutăm cu disperare cu toţii una care să aibă şi engleză şi franceză şi germană şi dezvoltare personală….”

Ce n-am înţeles eu e de ce ne dorim noi asta pentru copiii noştri. Adică de ce nu mai e normal ca la grădiniţă să înveţe nişte chestii de bază şi în rest să se joace şi să stea cu alţi copii. Mă rog, a trecut, nu m-am lămurit atunci, greu de crezut că o să reuşesc acum, când am dat de şcoală. Unde lucrurile sunt şi mai complicate şi mai competitive. Practic, niciun copil nu mai are voie să aibă note sub 8, care 8 e considerat o corijenţă a premianţilor şi un motiv de confiscat telefon, tabletă, acces la jocuri şi la tiktok. 9 mai merge, dar nu e nici el o notă pentru care să apreciezi un copil. Vă daţi seama? NOTA 9 NU E O NOTĂ PENTRU CARE SĂ APRECIEZI UN COPIL???? 

8 de neacceptat și 10 fără sens

Mă uitam la rezultatele la evaluarea naţională de anul trecut, când copii cu medii de peste 9 nu au intrat mai nicăieri din lista pe care şi-o propuseseră, pentru că cei mai mulţi dintre ceilalţi aveau mai degrabă medii de 10 şi spre 10. Iar ideea asta obsesivă o naştem, hrănim şi creştem fix noi, părinţii. Care ne supărăm pe profesori când le dau mai puţin de 10, nu mai vorbesc de 8. De note de 5 nu mai vorbesc, ele sunt aşa, ca o pedeapsă, un blestem care pogoară asupra întregii familii. De aia ducem cadouri la diriginte şi la profesorii importanţi. De aia plătim meditaţii de la clasa a 3 a în sus. De aia punem presiune pe copii. Pentru nişte note de zece fără sens, care nu le asigură decât ceva depresie mai târziu în viaţă când  o să lucreze pe câte undeva unde, să vezi surpriză, n-o să primească zece în fiecare zi şi de fapt n-o să primească zece decât uneori, rar spre deloc. 

De ce e 7 cea mai cinstită notă

E evident nefirescul situaţiei şi dacă ne gândim la rezultatele de la testele PISA, de la bacalaureat şi pe medie de la evalurările naţionale. Copiii au ori note foarte mici, ori note foarte mari. Nu mai are nimeni 7, deşi 7-le e nota aia cinstită, care spune adevărul, că nu ne-am rupt învăţând, dar nici nu suntem complet pe dinafară, că poate am învăţat la lecţiile anterioare şi s-a mai legat ceva cu întrebările de acum. Mă rog, cei de o vârastă cu mine poate înţeleg despre ce e vorba. Pentru că la noi nota 7 era una bună şi de apreciat. La copiii noştri e ceva groaznic, li se pare că e o problemă cu ei, pentru că meritau mai mult. Meritau doar pentru că 7 li se pare mic, nu pentru că au făcut ceva în sensul lui mai mult. 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button