Avion EgyptAir, prăbușit în Marea Mediterană. Statul Islamic revendică doborârea aeronavei UPDATE

de:
19 mai 2016
0 Afișari
Avion EgyptAir, prăbușit în Marea Mediterană. Statul Islamic revendică doborârea aeronavei UPDATE

UPDATE 22.24 Un pasager irakian s-a aruncat în aer la bordul avionului companiei EgyptAir, informează agenţia AMAQ, afiliată reţelei teroriste Stat Islamic, conform site-ului Newsday247.com. Informaţiile au fost confirmate de surse islamiste citate de Centrul European pentru Studii Strategice şi Securitate (ESISC), potrivit publicaţiei Daily Star.

UPDATE 21.00 Vicepreşedintele companiei EgyptAir, Ahmed Adel, susţine că a fost descoperită epava avionului, care s-a prăbuşit în apele Mării Mediterane cu 66 de persoane la bord. Declaraţia sa vine după ce ambarcaţiunile elene eu recuperat două veste de salvare şi mai multe bucăţi de plastic, care ar putea să provină din epava avionului prăbuşit, la 370 de kilometri sud-vest de insula Creta, scrie CNN.

„Am găsit epava. Există multe motive pentru care un avion ar putea să cadă din cer şi să se prăbuşească. Nu avem mai multe explicaţii în acest moment. Trebuie să investigăm mai mult”, a declarat Adel.

UPDATE 19.47: Surse din cadrul Administraţiei SUA şi din serviciile de informaţii americane citate de postul CNN au declarat că avionul a avut, probabil, o bombă la bord.

UPDATE 14.00 NATO este gata să ajute autoritățile în cadrul operațiunilor de căutare a avionului Airbus A320, al companiei EgyptAir, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Știu că sunt în desfășurare eforturi naționale de căutare și de salvare, iar Franța și Egiptul au fost de acord să coopereze îndeaproape pentru a afla ce s-a întâmplat„, a afirmat Jens Stoltenberg pentru jurnaliști la Bruxelles.

Dacă se va solicita sprijinul NATO, atunci, desigur, vom fi gata să ne oferim ajutorul„, a adăugat el.

NATO dispune de mai multe nave în Marea Mediterană, inclusiv în apropiere de insule grecești, în cadrul eforturilor de a se pune capăt contrabandei cu migranți.

UPDATE 13.40 Președintele francez Francois Hollande confirmă că aparatul de zbor al EgyptAir dispărut dimineață de pe radare ‘s-a prăbușit’ în mare și a dat asigurări că, împreună cu autoritățile egiptene, va face tot posibilul ca familiile să beneficieze de sprijin în această încercare.

Avem datoria de a afla tot ce s-a întâmplat. Nicio ipoteză nu este privilegiată, niciuna nu este exclusă‘, a mai spus Francois Hollande, potrivit Le Monde.

În același timp, avem datoria de a trage toate concluziile, fie că este vorba despre un accident, fie că este un act terorist‘, a mai spus el.

Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în acest caz.

UPDATE 11.45 ORA 10:48 Avionul EgyptAir dispărut de pe radare s-a prăbuşit în largul insulei greceşti Karpathos, între Creta şi Rhodos, dar în spaţiul aerian egiptean, a declarat o sursă aeroportuară elenă.

Compania aeriană Airbus se oferă să acorde asistență tehnică agenției franceze de resort – BEA și autorităților responsabile cu investigarea prăbușirii aeronavei A320 operate de către compania Egyptair.

Experți consultați de presa franceză în legătură cu dispariția avionului EgyptAir care efectua o cursă Paris-Cairo nu exclud ca aparatul de zbor să fi fost ținta unui atentat, în condițiile în care avionul de tip Airbus A320 era relativ nou, pilotul avea la activ peste 6.000 de ore de zbor, iar vremea era bună în momentul dispariției aeronavei de pe radare, scrie Agerpres.

Gérard Feldzer, consultant în domeniul transporturilor, a explicat pentru Le Parisien că există mai multe elemente care permit excluderea ipotezei unei erori umane. ‘Pornind de la informațiile de care dispunem, ipoteza unui atentat este privilegiată. Un avion care dispare brusc de pe radare, la mare altitudine, probabil deasupra mării… Ne putem gândi că a fost vorba despre o bombă la bord, deși deocamdată nu putem fi siguri 100%. Ceea ce este sigur este că echipajul nu a putut transmite un mesaj SOS (…)’, a spus el.

Avionul Airbus A320 fusese dat în exploatare în 2003, echipajul era experimentat, pilotul avea la activ peste 6.000 de ore de zbor, compania EgyptAir este una cu experiență, toate aceste elemente excluzând o eroare de pilotaj sau un incident mecanic, potrivit lui Feldzer. ‘De exemplu, în cazul exploziei unui motor, echipajul are timp să transmită un mesaj SOS’, a spus el.

Întrebat dacă nu cumva condițiile meteo au avut vreun rol în dispariția avionului cu 66 de pasageri la bord, Feldzer a spus că, din informațiile cunoscute, condițiile meteo erau bune. De altfel, potrivit Reuters, Organizația europeană pentru siguranța navigației aeriene (Eurocontrol) a anunțat că joi dimineața nu au existat condiții meteo nefavorabile în vecinătatea zonei în care a dispărut avionul.

‘Din ceea ce știm de la sistemele informatice, credem că Airbus-ul se afla la altitudinea de croazieră și începuse să coboare ușor sub această altitudine. Nu putea fi lovit cu arme clasice. Ar trebui să aflăm acum dacă este vorba despre o persoană aflată la bord și care să fie responsabilă de (producerea unei) explozii, (sau) dacă o bombă a fost ascunsă (în cabină) la o escală precedentă sau (pe aeroportul parizian) Roissy. Evident, este încă prea devreme ca să avem răspunsuri’, a declarat Feldzer.

La rândul său, Jean-Paul Troadec, fostul președinte al Biroului de Anchete și Analize pentru securitatea aviației civile (BEA), a declarat pentru Europe1 că ‘ar putea fi vorba despre un atentat’. ‘Lucrăm cu câteva ipoteze. Ne gândim obligatoriu la posibilitatea unui atentat la bord, cu o bombă sau cu un atentator kamikaze. Ipoteza unei defecțiuni tehnice, în condițiile în care vremea era bună, pare și ea posibilă, dar nu este prioritară. Ne-am putea gândi la o rachetă, ca în cazul avionului Malaysia Airlines, în iulie 2014’, a declarat el.

Potrivit specialistului francez în aviație civilă, ‘dacă echipajul nu a trimis un mesaj SOS este pentru că evenimentul (de la bordul avionului) a fost foarte brutal. Un defecțiune la un motor sau o problemă tehnică nu produc un accident subit. Or, în acest caz, echipajul nu a reacționat, deci ne putem gândi la un atentat’, a explicat Troadec. Totodată, expertul francez a insistat că ‘EgyptAir este o companie care are autorizație să deservească Europa, ceea ce înseamnă că nu figurează pe lista neagră a UE’ (lista UE privind siguranța aeriană conține liniile aeriene pe care Comisia Europeană a decis să le supună unei interdicții totale sau parțiale de operare în UE, pe motiv că nu au aderat la standardele internaționale aplicabile în materie de siguranță aeriană — n.r.).

UPDATE 10.15 Cei mai mulți dintre pasagerii de la bordul avionului EgyptAir, de pe ruta Paris-Cairo, care a dispărut joi în zori, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane, erau de naționalitate egipteană, a anunțat compania aeriană pe contul său de Twitter.

EgyptAir a publicat lista integrală cu cei 56 de pasageri ai zborului MS 804 enumerând naționalitățile acestora: 30 de egipteni, 15 francezi, un britanic, un canadian, un belgian, un portughez, un algerian, un sudanez, un cetățean al statului Ciad, doi irakieni, un saudit și un kuweitian. În total, aparatul transporta 56 de pasageri, între care trei copii, precum și șapte membri ai echipajului și trei ofițeri de securitate, indică EgyptAir într-un comunicat.

UPDATE Avionul dispărut deasupra Mării Mediterane s-a prăbuşit, au declarat joi oficiali din aviaţia egipteană, potrivit cărora căutările se concentrează în prezent pe găsirea epavei.

Zborul MS804 se afla la o altitudine de 37.000 de picioare și intrase în spațiul aerian egiptean când a dispărut de pe radare joi, la ora locală 02:45 (00H45 GMT), a precizat EgyptAir pe contul său de Twitter, indicând că este vorba de un aparat Airbus A320.

 ‘Zborul EgyptAir MS804 a pierdut contactul cu aparatele radar la 02:45 (ora Cairoului)’, a indicat EgyptAir pe contul său de Twitter, confirmând că la bordul avionului se aflau 59 de pasageri și 10 membri ai echipajului, potrivit AFP.

EgyptAir a informat că zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase miercuri noaptea la orele 23.09 de pe aeroportul ‘Charles de Gaulle’ din Paris, urmând să aterizeze la Cairo joi dimineață.

Compania aeriană a scris pe Twitter că avionul a dispărut după ce a pătruns 10 mile în spațiul aerian al Egiptului. În avion se aflau 59 de pasageri și 10 membri ai echipajului, potrivit mass-media.

Zborul 804 era efectuat de un avion de tip Boeing 737-800.

‘EgyptAir a avertizat autoritățile competente, iar echipele de salvare au început căutările’, a adăugat compania, subliniind faptul că avionul a dispărut de pe radar ‘ după ce intrase în spațiul aerian egiptean, aproximativ zece mile’ (16 km).

Nu se știe deocamdată dacă este vorba de un accident sau de un act criminal, notează agenția franceză de presă, care nu a reușit să obțină o poziție oficială de la responsabili egipteni.

Autoritățile egiptene au demarat căutărea avionului de pasageri al companiei EgyptAir, dispărut de pe radare

Compania aeriană EgyptAir a anunțat că au fost angajate toate măsurile necesare în astfel de situații pentru căutarea avionului dispărut, potrivit AFP și Reuters.

Aviația civilă egipteană a început să colecteze informații despre starea tehnică a acestui aparat de zbor.

În martie, un pirat al aerului a deturnat în Cipru un avion EgyptAir, care decolase din Alexandria ș transporta 55 de pasageri. La sosirea în aeroportul cipriot Larnaca, individul a eliberat o mare parte din pasageri, apoi situația a fost reglementată fără probleme după șase ore de negocieri.

În acest context, AFP amintește că gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat un atentat cu bombă împotriva unui avion charter din Rusia, ce s-a prăbușit 31 octombrie 2015 în nordul peninsulei Sinai, cu 224 de persoane la bord. Nu au existat atunci supraviețuitori.

Ministrul egiptean al aviației civile a afirmat joi dimineață că echipe de prim-ajutor și salvare efectuează operațiuni de căutare a avionului companiei EgyptAir care a dispărut de pe ecranele radarelor, transmit agențiile internaționale de presă.

Cookies