Un week-end în aqua parcul din București, mai scump decât o săptămână la mare

de:
10 mai 2013
4 Afișari
Un week-end în aqua parcul din București, mai scump decât o săptămână la mare

După ce, anul trecut, parcul acvatic din cadrul complexului de distracţii Divertiland, a funcţionat timp de o lună, managerii aqua park-ului au majorat preţurile în acest an, cu o lună înainte de redeschiderea locaţiei. Dacă tarifele din timpul săptămânii au rămas neschimbate, cele din week-end au fost majorate cu până la 20 lei de persoană. Astfel, în acest sezon estival, intrarea într-o zi de week-end, când cei mai mulţi bucureşteni îşi pot petrece timpul liber în parcul acvatic, se taxează cu 80 lei de adult şi cu 70 lei de copil sau student.

Anul trecut, într-o zi de week-end, adulţii plăteau 70 lei pentru a intra în parc, iar pentru copiii mai scunzi de 1,2 metri părinţii trebuiau să achite câte 50 lei. De asemenea, preţul plătit de studenţi în week-end era de 55 lei de persoană, iar familiile cu mai mult de doi minori mai mici de 1,2 metri puteau beneficia de reducere de 50% pentru accesul copiilor, după cum anunţau reprezentanţii companiei, la deschiderea oficială a parcului de distracţii.

În timpul săptămânii, pentru a intra în parcul acvatic, în acest sezon estival, adulţii şi copiii mai mici de 1,2 metri vor plăti la fel ca anul trecut, 50 lei de persoană şi, respectiv, 40 lei de persoană. Singurii care beneficiază de o reducere de 5 lei, în timpul săptămânii, sunt studenţii, care trebuie să plătească 40 lei de persoană pentru un bilet. Însă, aceştia sunt taxaţi mai scump în week-end, când trebuie să achite la intrare 70 lei de persoană, faţă de 55 lei, cât plăteau anul trecut.

Preţurile pentru adulţi se aplică şi pentru copiii mai înalţi de 1,2 metri.

Un week-end în aqua park, mai scump decât o săptămână la mare

Cu noile tarife, aplicate de la 1 iunie 2013, când este programată redeschiderea La Plaja Acua Park, grecii de la Divertiland surclasează, din punct de vedere financiar, programul „Litoralul pentru toţi„. Practic, o familie cu doi copii mai mici de 1,2 metri trebuie să achite pentru a avea acces în parc, la finele săptămânii, 300 lei pe zi (160 lei pentru adulţi şi 140 lei pentru cei doi copii). Astfel, numai pentru un week-end în parcul acvatic, o familie cu doi copii trebuie să achite 600 lei. Aceste tarife asigură numai accesul la colacii de salvare, parcarea privată şi securizată, şezlonguri şi umbrele, în limita locurilor disponibile.

Cu banii pe care i-ar da pentru un week-end în parcul acvatic din Chiajna, o familie cu doi copii mici poate beneficia de şase nopţi de cazare prin programul „Litoralul pentru toţi„, iniţiat de Asociaţia de Promovare Litoral – Delta Dunării, care se desfăşoară prin intermediul agenţiilor de turism partenere, în perioada 6 mai – 15 iunie şi la începutul lunii septembrie. În comparaţie s-a luat în calcul faptul că părinţii care achiziţionează un pachet prin programul „Litoralul pentru toţi” nu plătesc cazarea pentru copii, dacă au până la 12 ani, însă vârsta maximă pentru cazarea gratuită a unui copil diferă în funcţie de regulamentul hotelului.

Pachetele turistice disponibile prin acest program încep de la 159 lei de persoană, pentru 6 nopţi la un hotel de o stea, în sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), şi, respectiv 205 lei de persoană, pentru 6 nopţi de persoană, pentru cei care vor să meargă în zona Constanţa – Mamaia – Eforie. Astfel, o familie cu doi copii sub 12 ani ar plăti, pentru o săptămână la mare, 410 lei. 

Aceeaşi familie cu doi copii ar putea beneficia de un preţ mai mic, faţă de cel disponibil pentru un week-end la Divertiland, prin programul „Litoralul pentru toţi„, de 6 nopţi de cazare la un hotel de 2 stele, cu 179 lei de persoană şi, respectiv 235 lei de persoană, în sudul sau nordul litoralului românesc. O familie cu doi copii sub 12 ani ar plăti maxim 470 lei pe o săprămână la mare, la două stele.

Şi la hotelurile de trei stele cazarea pentru o familie de patru persoane este mai ieftină decât un week-end la Divertiland, indiferent de destinaţia aleasă. Astfel, pentru un pachet de 6 nopţi de cazare la un hotel de trei stele, din sudul litoralului, preţul este de 199 lei de persoană, iar tariful pentru acelaşi sejur, în nordul litoralului, achiziţionat prin acelaşi program, este de 265 lei de persoană. Familia cu doi copii sub 12 ani ar sta deci, la trei stele, șase zile la mare, cu doar 530 de lei. 

Şi pentru o familie de trei persoane, formată din doi adulţi şi un copil mic, este mai avantajoasă varianta petrecerii unei săptămâni la mare, prin programul „Litoralul pentru toţi„, în locul unui week-end la Divertiland. Pentru două zile petrecute în parcul acvatic din Chiajna o familie cu un copil ar trebui să plătească 460 lei. 

Un week-end la Divertiland este mai avantajos decât un sejur la mare doar dacă optaţi pentru un pachet turistic pe litoral în full sezon estival, când tarifele practicate de unităţile de cazare sunt mai mari.

În ciuda faptului că preţurile piperate practicate de Divertiland surclasează multe oferte valabile prin programul „Litoralul pentru toţi” sau variantele disponibile chiar şi în full sezon la proprietarii unor case de vacanţă, directorul general al parcului acvatic se laudă cu tarife mult mai mici faţă de cele practicate pe malul Mării Negre. „Am dorit să oferim o alternativă avantajoasă la mersul la mare. Cu Divertiland găsești aproape de casă și valurile, și nisipul, plus extra-atracții și siguranță, totul la cel puțin jumătate de preț față de o excursie de weekend până la mare„, a declarat Alexis Paizis, directorul general Divertiland, într-un comunicat de presă, remis B365.ro.

Întrebați de reporterii B365.ro de ce au majorat prețurile înainte de deschiderea noului sezon estival, oficialii Divertiland au precizat că aceste prețuri sunt direct proporționale cu servciile oferite. ”Tariful biletului de intrare reflectă calitatea serviciilor și a facilităților oferite în parc, care sunt la cele mai înalte standarde. O caracteristică importantă și unică a politicii de taxare este că biletul de intrare oferă acces la o experiență completă în parc – ceea ce înseamnă că, în prețul unui bilet, clientul se poate bucura de toate activitățile și atracțiile  – cu excepția mâncării și a dulăpioarelor pentru bagaje – pe parcursul întregii zile. Toate acestea sunt completate de faptul că accesul la șezlong, umbrela sau colacii sunt, de asemenea, incluse în prețul unui bilet”, au explicat, pentru B365.ro, reprezentanții parcului acvatic de lângă Capitală.

În ciuda faptului că se mândresc cu o politică de preț unică, același principiu se regăsește și în water park-ul din Otopeni, deținut de frații Negoiță. Și în această locație este permis accesul clienților la șezlonguri, umbrele și la toate toboganele din parc, dar și la dulăpioarele cu cheie, fără costuri suplimentare. Singura diferență constă în faptul că, aici, primarul Sectorului 3 și fratele său nu au mai investit în întreținerea parcului acvatic din Otopeni, deschis încă din 2004, iar acum acesta arată jalnic.

Bilete mai scumpe, pentru un program redus 

În ciuda faptului că biletele din acest sezon s-au scumpit, managerii parcului acvatic au redus programul de funcţionare. Anul trecut La Plaja Acua Park era deschis zilnic, în intervalul orar 9.00 – 22.00, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei la deschiderea unităţii, care mai anunţau, tot atunci, că, în funcție de cerințele publicului, programul aqua parcului poate fi extins. De asemenea, anul trecut, clienții se puteau aventura pe tobogane cel puțin până la ora 21.00. Însă, acum, conform informaţiilor publicate pe site, accesul publicului în parcul de distracţii este permis doar între orele 10.00 – 20.00. Astfel, cei care preferau să evite aglomeraţia de peste zi şi să se răcorească, la lasărea serii, în piscina cu valuri sau în Lazy River, îşi pot pune pofta-n cui pentru că abia în septembrie vor mai putea prinde apusul în apele parcului acvatic. Mai mult, în acest sezon, toboganele nu vor mai fi accesibile publicului decât șase ore pe zi, program redus la jumătate față de anul trecut. 

Programul de funcționare al parcului este astfel conceput încât să se potrivească cu obiceiurile de consum ale vizitatorilor noștri și, în același timp, să permită echipelor noastre tehnice să își efectueze toate procedurile de întreținere zilnice, pentru a putea asigura servicii de cea mai bună calitate, indiferent de ziua săptămânii. Parcul își deschide porțile la ora 10.00 în fiecare dimineață, toboganele funcționează între orele 12.00 și 18.00, în timp ce restul piscinelor rămân deschise până la ora 20.00, la fel ca anul trecut. Anul acesta, în completarea serviciilor noastre, vom avea lecții de surfing și de Stand Up Paddling (vâslit în picioare), care se vor desfășura în piscine cu valuri, de marți până joi, intre orele 18.00 – 20.00. Programul parcului se va extinde pentru petrecerile și concertele care vor avea loc aici, precum și pentru evenimente private”, au explicat reprezentanții Divertiland, pentru B365.ro.

Pentru a atrage clienţi odată cu redeschiderea locaţiei, managerii parcului acvatic au pus la dispoziţie 500 de abonamente pentru tot sezonul estival 2013. Pentru a avea acces în tot sezonul la parcul acvatic din cadrul Divertiland, adulţii trebuie să plătească 1,199 lei, un abonament pentru studenţi, valabil tot sezonul, costă 969 lei, iar cel pentru copii, disponibil în tot sezonul estival 2013, costă 909 lei.

Un abonament lunar, disponibil pe site de la 1 iunie, costă 799 lei pentru un adult, studenţii trebuie să achite pentru acelaşi tip de abonament suma de 649 lei, iar un abonament lunar pentru copii costă 609 lei de persoană.

Abonamentele săptămânale pentru adulţi costă 269 lei, cele pentru studenţi au preţul de 209 lei, iar un bilet care permite accesul unui copil în parc, timp de o săptămână, se vinde cu 199 lei. Aceste tipuri de abonamente pot fi achiziționate de pe site începând cu data de 1 iunie.

Abonamentele săptămânale și cele lunare sunt valabile pentru șapte zile, respectiv 30 de zile, din momentul achiziției.

Preţurile pentru copii sunt valabile doar pentru minorii cu o înălţime mai mică de 1,2 metri. Copiii care depăşesc această înălţime trebuie să achite contravaloarea unui abonament sau a unui bilet pentru adulţi.

Anul acesta, așteptăm vizitatorii cu mai multe umbrele, șezlonguri și colaci, angajați prietenoși, instruiți după standardele internaționale valabile pentru parcurile de distracții. De asemenea, vizitatorii vor avea la dispoziție două noi restaurante, care vor aduce un plus de varietate în sectorul culinar și vor eficientiza servirea. Și pe partea de baruri clienții vor vedea mai multă varietate și activări din partea partenerilor noștri și a echipelor Divertiland”, au mai precizat oficialii parcului acvatic din Chiajna.

Tobogane extreme şi piscină cu valuri, la 13 km de Bucureşti

Cel mai mare aqua parc din ţară este situat la kilometrul 13, pe autostrada A1 (Bucureşti – Piteşti), în apropierea magazinului Kika Militari. Unitatea are 27 de tobogane, printre care și Kilimanjaro, Waterfall, Rainbow Tower, Snake Pitt, special pregătite pentru amatorii de senzaţii tari. Parcul mai are şi o piscină cu valuri, care produce, la fiecare 2,5 secunde, valuri de diferite mărimi şi recreează atmosfera unei insule tropicale. Parcul mai este parcurs şi de un Râu Leneş, care îi poartă alene, pe o distanţă de 500 metri, pe cei care vor să se relaxeze pe saltele. Lazy River (n.red – Râul Leneş) are în centru şi o cetate a ploii, care este echipată ca un labirint al distracţiei pentru copii.

În water park mai sunt 20 cabane private VIP Birds of Africa. Acestea se adresează celor care vor să aibă parte de intimitate şi servicii extra: servire din partea personalului, mini-frigider, masă, scaune, prosoape, şezlonguri şi wi-fi.

Plaja cu nisip din parcul acvatic are o suprafaţă de 3.000 mp şi cuprinde restaurante, snack baruri, cafenele, spaţii comerciale, unitate medicală, zonă pentru petreceri şi terenuri de volei de plajă.

Parcul acvatic se desfăşoară pe o suprafaţă de peste 42.000 de mp, incluzând cele 842 de locuri de parcare, şi are o capacitate maximă de 3.500 de vizitatori zilnic.

Pentru cei care nu au autoturisme personale, există mijloace de transport care asigură gratuit transferul clienţilor de la stația de metrou Păcii și până la Divertiland.

Alimentele și băuturile din afara parcului sunt interzise

Accesul cu alimente și băuturi cumpărate din afara Divertiland este interzis. În schimb, clienții pot cumpăra mâncare, băuturi răcoritoare, cocteiluri alcoolice și cocteiluri fără alcool direct din parc de la cele trei baruri, snack baruri și din cele trei zone de restaurante.

Printre restricțiile stabilite de companie se mai numără interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în cazul persoanelor aflate în stare de ebrietate, care nu vor avea acces nici pe tobogane sau în piscinele adânci, din motive de siguranță. La intrarea în piscine se recomandă utilizarea dușurilor din exterior. Amatorii de senzații tari trebuie să folosească panourile pentru toboganele multi-cursă sau colacii pentru că, potrivit normativelor internaționale, clienților nu li se permite să se aventureze pe aceste echipamente de distracție fără protecția adecvată. La toboganele destinate pasionaților de atracții extreme vor avea acces doar persoanele mai înalte de 1,2 metri.

Citeşte şi: De ce NU merită mers la La Plaja Acua Park Divertiland: ce hibe are noul parc de distracţii acvatice

Compania Magic World Developments, care controlează şi operează parcul de distracţii Divertiland, a fost înfiinţată de familia de investitori Constantino, ai cărei membri sunt originari din Venezuela. Grupul de investitori finanţează şi dezvoltă proiecte imobiliare în diverse sectoare în state precum Venezuela, Puerto Rico, Bulgaria, România și Grecia.

Cookies