Un varan periculos a evadat vineri seară în parcul Lia Manoliu

de:
14 mai 2011
48 Afișari
Un varan periculos a evadat vineri seară în parcul Lia Manoliu

Reptila Max, în vârstă de 9 ani, are 1.10m lungime şi a scăpat în timp era transportat spre patinoar.

Proprietarul reptilei avertizează că varanul, atunci când se simte în primejdie, poate ataca omul. Această reptilă are dinţi foarte ascuţiţi , iar muşcătura ei este extrem de periculoasă, din cauza bacteriilor secretate de salivă.

Proprietarul a cerut ajutorul pompierilor şi al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

„Suntem aici, însă este destul de complicat. Este întuneric şi, în plus, se pare că scara adusă de pompieri este prea mică şi nu se poate ajunge la varan. Proprietarul nu vrea ca reptila să fie tranchilizată, astfel că ne străduim ca el să ajungă cumva la ea şi să o ia din copac cu nişte mănuşi speciale”, a declarat, pentru NewsIn, directorul ASPA, Robert Lorentz.

După cinci ore, autorităţile au reuşit să îl prindă pe varan.

Varanul este cea mai mare reptilă carnivoră din lume, cu dinţi foarte ascuţiţi. Cel mai cunoscut membru al speciei este dragonul de komodo, care are o salivă extrem de toxică, muşcătura sa fiind mortală.

Cookies