Articol susținut de Ursus Breweries
La ora 16:00, când lumina după-amiezii se reflecta printre clădirile de pe Calea Victoriei, ne-am strâns la Hotel Novotel, pregătiți să pornim într-o călătorie prin istoria berii românești. Hărți, căști audio și câteva zeci de persoane curioase – așa a început călătoria propusă de Ursus Breweries,, ghidată de storyteller-ul Damian Anfile, care a reușit să transforme orașul într-un muzeu viu, cu miros de hamei și povești spumoase.
De la primele explicații ale lui Robert Uzună, vicepreşedintele Corporate Affairs al Ursus Breweries, am înțeles că nu era vorba doar despre bere, ci despre spiritul care a legat generații, localuri și obiceiuri. Acesta a menționat încă de la început că s-au simțit cei mai în măsură să spună această poveste, pentru că Ursus cumulează aproape 700 de ani de istorie.
La început, am primit câte o hartă a berăriilor din centrul Capitalei și dispozitive audio pentru a-l putea asculta pe Damian Anfile în mijlocul forfotei urbane. Cunoscut pentru podcastul „Istoria Berii” realizat alături de Gojira, Anfile s-a descris ca un storyteller sau ca „o moară stricată” – un ghid carismatic, capabil să îmbine datele istorice, cu povestioare pline de haz.



Pe strada Câmpineanu, în forfota mașinilor și a locuitorilor, Damian ne-a rugat să ne imaginăm un alt decor: trăsuri, domni la costum, doamne în rochii lungi și miros de bere proaspătă. „Suntem pe axa consumului bucureștean”, a spus el.
Prima oprire: Băcănia Dragomir Niculescu, un fel de bistro al secolului al XIX-lea. Acolo, tinerii angajați trebuiau să aibă multiple talente: să ia nota de plată de la o masă, iar cu cealaltă mână să aducă comanda mesei alăturate. În local se servea numai bere de import, din Munchen, un simbol al rafinamentului vremii.


Vocea lui Damian, calmă și ironică, se amesteca cu zgomotul orașului de azi, iar Bucureștiul părea să se reîntoarcă, pentru o clipă, în epoca aurie.
Damian a vorbit apoi despre Caragiale, pe care Andrei Pleșu îl numea „un berar autodidact”. Scriitorul patronase patru berării în București – printre care Cooperativa și celebrul Gambrinus. Nu din pasiune, ci dintr-un protest social: „A fost omul care a făcut din bere o replică socială”, povestea Damian.
După ce a falimentat cu Cooperativa, Caragiale a cerut ajutorul regelui Carol I, care i-a oferit un împrumut cu condiția „să nu mai facă așa niciodată”. Curând, însă, preia Gambrinusul – locul care avea să devină apogeul berii interbelice. Acolo, Caragiale era showman-ul: clienții veneau și făceau consumație așteptând momentul în care scriitorului i se punea pe cineva și îl ironiza de față cu toată lumea. Deși se zvonește că el era fondatorul, în fapt, Caragiale a fost doar omul care i-a oferit celebritate.
Alături de el se afla Iancu Brezeanu, actorul care interpreta Cetățeanul turmentat și care, potrivit legendei, „juca rolul” chiar și în timpul liber. Tot la Gambrinus s-a popularizat berea Azuga – localurile aveau contracte directe cu fabricile de bere.

Turul ne-a purtat mai departe la Berăria Victor Mircea, situată la demisolul actualului Cerc Militar. Acolo, berea se servea direct din butoi – fără acid, dar cu spumă densă – iar clienții îți păstrau halbele pe rafturi, ca pe niște trofee ale loialității.

Apoi, o amintire de la restaurantul Berlin, locul unde, în perioada socialistă, Stela Popescu spunea că se găsea „cea mai bună bere din oraș”.


Când am ajuns la Carul cu Bere, orașul deja prinsese alt ritm. Aici era epicentrul consumului de bere bucureștean. Localul cel mai vechi cu funcționare continuă are o arhitectură neogotică semnată de un arhitect polonez și ascunde și simboluri amuzante: un cocoș și o pisică sculptate la intrare, semn că berăria funcționa „de când cânta cocoșul, până mieuna pisica”. Numele nu a venit întâmplător, ci când un angajat a anunțat prima livrare de la fabrica Bragadiru spunând: „A venit un car cu bere!”. Din cele două variante gândite – Carul cu Bere și La Bere cu Carul – a câștigat, după cum a glumit Damian, „bunul-simț”.

De acolo, grupul s-a îndreptat spre Hanu’ lui Manuc, unde organizatorii au recreat o cină interbelică: mâncăruri tradiționale, decor de epocă și un taraf lăutăresc care a readus parfumul vremurilor dintre cele două Războaie Mondiale.


Turul Ursus a fost, de fapt, o lecție trăită – o combinație între poveste, gust și armonie. Prin vocea lui Damian Anfile, trecutul a devenit viu, iar berea s-a transformat în pretextul perfect pentru a vorbi despre oameni și locuri istorice.
Poveștile din arhive și muzica live au redat Bucureștiul pierdut.




Articol susținut de Ursus Breweries
Te-ar mai putea interesa și: