Un tramvai stricat în intersecție provoacă haos în traficul de pe bulevardele Iuliu Maniu și Paul Teodorescu. Liniile 10 și 11 stau momentan pe dreapta

11 iun. 2026
437 afișări
Un tramvai stricat în intersecție provoacă haos în traficul de pe bulevardele Iuliu Maniu și Paul Teodorescu. Liniile 10 și 11 stau momentan pe dreapta
Un tramvai stricat în intersecție provoacă haos în traficul de pe bulevardele Iuliu Maniu și Paul Teodorescu. Liniile 10 și 11 stau momentan pe dreapta | Sursa foto: Info Trafic Bucuresti si Ilfov ⚠️ - Facebook
Liniile STB 10 și 11 au rămas blocate în zona Bd. Paul Teodorescu, Bd. Iuliu Maniu, sens Pod Grozăvești. STB a transmis că acest lucru se datorează unui incident tehnic.
Potrivit unui martor, un tramvai a rămas blocat în zonă.

Liniile STB 10 și 11 au rămas blocate în zona Bd. Paul Teodorescu

O bucureșteancă, membră a comunității „Info Trafic București și Ilfov”, a transmis că un tramvai a rămas blocat în intersecția Doina Cornea cu Iuliu Maniu.
Tramvai blocat în intersecția Doina Cornea cu Iuliu Maniu(AFI), a transmis femeia.
De asemenea, STB a transmis că liniile STB 10 și 11 au rămas blocate în zona Bd. Paul Teodorescu.

Liniile 10 și 11 – blocate în zona Bd. Paul Teodorescu/Bd. Iuliu Maniu, sens Pod Grozăvești. Cauza: incident tehnic, a transmis compania pe X.

Totodată, traficul pe Bulevardul Iuliu Maniu este blocat. A transmis că se stă pe loc de 15 minute.

Anunțul a fost făcut pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”.

Iuliu Maniu între Lujerului și Apaca, nu ne mișcăm de 15 minute. Posibil accident în intersecție ora 11:45, a transmis un alt martor.

Bulevardul Iuliu Maniu va fi modernizat

Amintim că de curând, mai precis la jumătatea lunii mai, Consiliul Local Sector 6 a adoptat proiectul tehnic și indicatorii aferenți pentru modernizarea Bulevardului Iuliu Maniu, segmentul cuprins între Valea Cascadelor și Lujerului. PMB dorește să facă intervenții și schimbări pe lungimea de 2,3 kilometri și pe o suprafață de 55.000 mp de spațiu verde.

Iată ce include proiectul:

  • benzile de circulație rămân;
  • parcările se reorganizează, ca să nu mai sufoce trotuarele, dar rămân;
  • apar 2.237 m de pistă de biciclete;
  • se amenajează 3.760 m de trasee pietonale;
  • apar spații verzi, arbori de aliniament și zone de relaxare;
  • vor fi 92 de locuri pentru parcarea bicicletelor;
  • 7 stații STB vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități;
  • vor exista locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități și stații de încărcare pentru mașini electrice.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies