Un tramvai a deraiat pe Calea Rahovei, liniile 23 și 32 sunt blocate. STB a înființat linia navetă 632 pentru preluarea călătorilor

02 nov. 2024
938 afișări
Un tramvai a deraiat pe Calea Rahovei, liniile 23 și 32 sunt blocate. STB a înființat linia navetă 632 pentru preluarea călătorilor
Un tramvai a deraiat pe Calea Rahovei, liniile 23 și 32 sunt blocate. STB a înființat linia navetă 632 pentru preluarea călătorilor | Sursa foto: Ești din Rahova dacă... - Facebook

Un tramvai a deraiat, în această după-amiază, pe Calea Rahovei, iar liniile 23 și 32 sunt blocate după stația Piața Chirigiu. Pentru preluarea călătorilor a fost înființată linia navetă 632, anunță Societatea de Transport București.

Un tramvai a deraiat pe Calea Rahovei

Societatea de Transport București (STB) informează, printr-o postare pe pagina rețelei de socializare „X”, fostă Twitter, că liniila 23 și 32 sunt blocate pe Calea Rahovei, după stația Piața Chirigiu, din cauza unui tramvai care a deraiat.

Pentru preluarea călătorilor s-a decis înființarea liniei navetă 632, care circulă între Calea Rahovei/Calea Ferentari – Sebastian și Piața Unirii.

Liniile 23 și 32 – blocate pe Calea Rahovei, după stația Piața Chirigiu. Cauza: deraiere. S-au luat măsuri de deviere. Pentru preluarea fluxului de călători se înființează linia navetă 632 (între Calea Rahovei/Calea Ferentari – Sebastian și Piața Unirii).

Pe grupul de Facebook „Ești din Rahova dacă…”, un trecător transmitea, la ora 16:22, că pe Calea Rahovei este coadă de tramvaie.

Tramvai deraiat în zona Liberty, linia dinspre Unirii către capăt Alexandrei. Deci nu mai circulă nimic încolo și presupun că nici înapoi că deja s-au adunat multe pe traseu.

Știre în curs de actualizare.

Mai multe linii de tramvai au fost blocate, azi, din cauza unor accidente

Astăzi, și linia 53 a fost blocată pe Șoseaua Chitilei, din cauza unui eveniment de circulație ce a avut loc pe șine. Tramvaiele au circulat deviat timp de 20 de minute.

Linia 53 – blocată pe Șos. Chitilei, până în stația Subcetate, pe sensul spre Mezes. Cauza: eveniment de circulație terți, produs pe linia de tramvai. S-au luat măsuri de deviere.

Linia 53 funcționează normal pe Șos. Chitilei. Blocare și deviere: 20 de minute (15:40-16:00).

Timp de 16 minute au fost blocate și liniile 7 și 47, pe Strada Dr. Istrati, la Filaret, din același motiv – un accident.

Liniile 7 si 47 – blocate pe Str Dr Istrati, la Filaret, pe ambele sensuri. Cauza: eveniment de circulație terți. S-au luat măsuri de deviere.

Liniile 7 și 47 funcționează normal pe Str Dr Istrati. Blocare și deviere: 16 minute (16:03-16:19).

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies