Un teren din Sectorul 2 rămâne neconstruibil, a decis instanța. Primarul Radu Mihaiu spune că a fost amenințat de proprietar. Urmează lupta pentru un teren din Floreasca

13 sept. 2022
4259 Afișari
Un teren din Sectorul 2 rămâne neconstruibil, a decis instanța. Primarul Radu Mihaiu spune că a fost amenințat de proprietar. Urmează lupta pentru un teren din Floreasca

Primărul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat marți dimineața că a câștigat primul proces în care un investitor privat a cerut instanței să oblige instituția să emită certificatul de urbanism pentru construirea de blocuri.

Instanța a decis că Primăria nu va emite certificatul de urbanism până nu se lămurește soarta PUZ sector 2, care acum este suspendat.

Decizia privește un teren de pe strada Fabrica de Glucoză, care aparține omului de afaceri cu origini iraniene Manochehr Saadati – Sohi, devenit cunoscut în România ca producător al pateului Antrefrig

Primăria Sectorului 2 mai are un litigiu cu același investitor și pentru fosta bază sportă a RADET, din Floreasca, acolo unde omul de afaceri dorește să construiască blocuri de 28 de etaje.

Inițial, primarul Sectorului 2, a crezut că este vorba de victoria în instanță în cazul terenului din Floreasca, însă a revenit asupra postării inițiale și a lămurit că e vorba de al doilea proces cu omul de afaceri.

„A venit în audiență cu o pleiadă de avocați celebri sperând să mă intimideze”

Edilul Sectorului 2 a precizat că Saadathi Sodi Manochehr, proprietarul celor două terenuri din Sectorul 2, a pus presiuni asupra lui să-i elibereze certificat de urbanism și l-a amenințat anul trecut că îi va cere daune de 200 de milioane de euro.

”Singura problemă: baza Radet este spațiu verde. Și, pe scurt, domnul Manochehr m-a acționat în instanță, apoi a venit în audiență cu o pleiadă de avocați celebri sperând să mă intimideze.

Iată că nu m-am lăsat intimidat și iată că am câștigat.”, a subliniat Mihaiu.

Instanța a decis că primăria nu va emite certificatul de urbanism până nu se lămurește soarta PUZ sector 2 (PUZ care acum este suspendat).

„Vreau să felicit echipa primăriei sectorului 2, precum și echipei primăriei generale, care au luptat juridic în acest proces.

Sunt un primar care își dorește dezvoltarea Bucureștiului, și cred că, respectând niște principii clare, putem avea acel oraș în plină dezvoltare în care să respectăm și comunitatea, și spațiul verde, și dezvoltatorii, și autoritatea publică.

Asta înseamnă însă, în primul rând, să respectăm legea și să nu cedăm la intimidări.

Rămâne cum am stabilit: baza Radet e neconstruibilă”, a mai spus acesta.

Postarea primarului Radu Mihaiu, în care a confundat inițial procesele, dar corectată ulterior:

Îți mai recomandăm și:

Cookies