Un taximetrist a parcat pe un loc destinat persoanelor cu nevoi speciale, în parcarea unui magazin de bricolaj din București. Reacțiile internauților

29 apr. 2023
1367 afișări
Un taximetrist a parcat pe un loc destinat persoanelor cu nevoi speciale, în parcarea unui magazin de bricolaj din București. Reacțiile internauților
Un taximetrist a parcat pe un loc destinat persoanelor cu nevoi speciale, în parcarea unui magazin de bricolaj din București. Reacțiile internauților. Sursa foto: Facebook/ Ai parcat ca un bou București

Un taximetrist și-a parcat mașina pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, în parcarea unui magazin de bricolaj din București.

„Lumea tace și trece”

Un taximetrist și-a lăsat mașina parcată pe un loc destinat persoanelor cu nevoi speciale, în parcarea magazinului Hornbach din București.

Nu se știe de ce șoferul a ales să parcheze acolo, cert este că nu avea nicio legitimație în geam care să ateste că transportă o persoană cu dizabilități.

Parcarea taximetristului a fost observată și fotografiată de un trecător. Ulterior, bărbatul a postat imaginea pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

Postarea a strâns mai multe reacții din partea internauților. Unul dintre ei a spus că și el a observat câțiva taximetriști care au parcat pe locuri destinate persoanelor cu dizabilități și le-a atras atenția. Însă, conform spuselor bărbatului, există și persoane care tac și trec cu vederea aceste fapte.

Nu știu cum le zicem, dar e plin de ei. Eu m-am luat de mulți, iar lumea tace și trece! Dacă lumea s-ar lua sistematic de ei, ar ceda. În afară, prima dată îți spun cetățenii că nu faci bine, dacă faci figuri cheamă poliția. Aici toți tac, că ne vede Dumnezeu!” – D. U.

Mai mulți bucureșteni au avut ceva de spus legat de parcarea șoferului. Ei au adăugat câteva comentarii la postarea respectivă, în care și-au exprimat părerea.

Câteva dintre comentarii

  • „Îmi pare rau pentru puținii taximetriști ce sunt de treabă, însă peste 90% dintre colegii lor au lipsă un cromozom.” – V. S.
  • „Ce specimene…” – M. A.
  • „Are voie că este taximetrist, ei fac ce vor, oriunde…” – C. I.

Care este amenda pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Șoferii care își lasă autovehiculele parcate pe locurile destinate persoanelor cu nevoi speciale riscă să primească amenzi destul de mari. Asta doar în cazul în care nu dețin un card-legitimație care să ateste că au dizabilități sau că transportă o persoană cu dizabilități.

Legea nr. 145/2020 stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități pot primi amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

g) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Te-ar putea interesa și:

Cookies