Un spațiu comercial din Piața Gorjului va fi scos la licitație, după un tărăboi în instanță câștigat de PS6. „«Băieții deștepți» dispar unul câte unul din Sectorul 6”

06 feb. 2025
12469 afișări
Un spațiu comercial din Piața Gorjului va fi scos la licitație, după un tărăboi în instanță câștigat de PS6.
Un spațiu comercial din Piața Gorjului va fi scos la licitație, după un tărăboi în instanță câștigat de PS6. "«Băieții deștepți» dispar unul câte unul din Sectorul 6" | Sursa foto: Primăria Sectorului 6 - Facebook

Primăria Sectorului 6, prin Administrația Comercială Sector 6, anunță că a câștigat în instanță un proces pentru eliberarea unui spațiu comercial închiriat în urmă cu 25 de ani la un preț derizoriu, în Piața Gorjului. Administrația locală a deschis procedura de evacuare și, după ce spațiul va fi eliberat, va fi scos la licitație.

Spațiul comercial din Piața Gorjului urmează să fie scos la licitație de PS6

Need Farm SRL a subcontractat, în urmă cu 25 de ani, un spațiu în Piața Gorjului, de la o altă societate, Lumidan Impex SRL, care l-a obținut în anul 2000 printr-un contract de închiriere la un preț de nimic cu Administrația Piețelor de la acea vreme, spune Primăria Sectorului 6 într-o postare făcută pe pagina de Facebook.

Zilele trecute, prin colegii de la Administrația Comercială Sector 6, am câștigat încă un proces în instanță, pentru a elibera un spațiu comercial căpușat încă de acum aproape 25 de ani!

Spațiul a fost subînchiriat fără acord către alte trei societăți, printre care și Need Farm.

Primăria Sectorului 6 a deschis procedura de evacuare. După ce vor fi eliberate spațiile, administrația locală le va scoate la licitație la prețurile reale ale pieții, iar banii vor ajunge la bugetul local.

Continuăm să facem curățenie pe zona aceasta. Am scos intermediarii din Piața Valea Ialomiței și ne luptăm în instanță ca să recâștigăm piețele concesionate pe 25-30 de ani pe sume de nimic.

Până acum, am recuperat Piața Orizont. Mergem mai departe!

Piața Orizont va fi modernizată. Ce planuri are PS6

PS6 anunța, printr-o postare publicată pe 19 decembrie 2024, pe Facebook, că Piața Orizont și zona pietonală din jur vor fi modernizate. Acum, spațiul este degradat, are fațadele deteriorate și este dificil de traversat de persoanele cu cărucioare, vârstnice sau cu dizabilități și fără spații de odihnă.

Consiliul Local a votat proiectul propus de primarul Ciprian Ciucu de a amenaja și de a transforma aproape 6.900 de metri pătrați într-un spațiu dedicat comunității.

Piața va fi complet modernizată, va avea 93 de standuri pentru mărfuri, iar zona din jur va avea spații de odihnă și relaxare. Zona va fi accesabilizată și securizată pentru pietoni și se vor amenaja noi locuri de parcare.

Ce prevede proiectul de modernizare:

  • Vor fi create zone de odihnă și relaxare, cu jardinere și pergole din structuri metalice.
  • Se vor face două zone pentru stații de încărcare a mașinilor electrice, cu câte două puncte de încărcare.
  • Se vor amplasa bănci, coșuri de gunoi, stâlpi delimitatori, două cișmele, rastele de biciclete cu cel puțin 10 locuri, o parcare cu 12 locuri pentru mașini normale și patru locuri pentru persoanele cu dizabilități și o parcare cu cinci locuri de motociclete.
  • Se vor înlocui toate chioșcurile pentru presă și flori.
  • Trotuarele vor fi refăcute și vor fi aduse la nivelul trecerilor de pietoni.
  • Spațiul va fi amenajat pentru persoanele cu dizabilități.
  • Zona stației de autobuz va fi modernizată astfel încât să răspundă nevoilor numărului mare de persoane care utilizează transportul în comun.
  • La intersecția cu Strada Mihaela Ruxandra Marcu și Aleea Poiana Sibiului, se vor face marcaje și semnalizări pentru prioritatea de trecere pentru pietoni.
  • Spațiile verzi vor fi refăcute complet, se vor mări și vor avea sisteme de irigare. Se vor planta arbori și arbuști.

Lucrările vor dura 16 luni, iar investiția se va ridica la aproape 9,7 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies